image
Sursa foto: Jurnal.md

Șomerii, îndemnați să ia legătura cu oficiile de ocupare a forței de muncă pentru a beneficia de ajutorul de șomaj

Șomerii care doresc să beneficieze de ajutorul de șomaj în sumă de 2775 de lei sunt îndemnați să ia legătura la telefon, prin mail, cu responsabilii subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, care îi vor informa ce documente și în ce mod le pot prezenta la agenție ca să beneficieze de ajutor. O declarație în acest sens a fost făcută de șefa ANOFM, Raisa Dogaru.

Guvernul a aprobat un proiect potrivit căruia începând cu 1 aprilie șomerii pot beneficia de ajutorul de șomaj în valoare de un salariu minim garantat. Suportul este prevăzut doar pe durata stării de urgență. De el pot beneficia atât șomerii aflați pe teritoriul RM, cât și cei veniți de peste hotare, indiferent dacă au ori nu stagiul necesar de cotizare.

Pentru aceasta e nevoie ca solicitantul de ajutor să se înregistreze la oficiile teritoriale ale Agenției pentru ocuparea forței de muncă. Șefa AOFM, Raisa Dogaru, a precizat că pe site-ul instituției sunt telefoanele subdiviziunilor Agenției la care cetățenii se pot adresa. Ei trebuie să prezinte să descarce de pe site cererea și să o completeze. Pe lângă cerere persoana trebuie să anexeze copia buletinului de identitate și a documentelor de studii ori de calificare. Totodată trebuie să completeze o declarație că nu are un loc de muncă și nu are venituri.

Persoana este înregistrată în baza acestui set de documente ca șomer, după care depune o cerere în care solicită ajutorul de șomaj. În cazul în care persoana nu va putea prezenta date cu privire la venituri, situația familială, pe durata stării de urgență, ea va completa o declarație pe propria răspundere, în care va indica aceste date, care vor fi verificate ulterior.

Persoanele care au activat în câmpul muncii și au stagiu de cotizare vor beneficia de 40 -50% din mărimea salariului mediu. Dacă suma se va dovedi însă a fi mai mică decât ajutorul de 2775 de lei, se va adăuga diferența pentru a se ajunge la această sumă, a mai precizat șefa ANOFM.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: