|
Din 2011 vor fi eliberate doar paşapoarte biometrice
|
 |
sursa: jurnal.md
foto: gov.md
|
„Este foarte important să asigurăm cetăţenii Republicii Moldova cu paşapoarte biometrice, astfel încât într-un viitor apropiat ei să poată circula liber în UE. Astfel, începând cu 1 ianuarie, 2011, vor fi eliberate exclusiv paşapoarte biometrice, iar cetăţenii vor fi informaţi privind necesitatea posesiei acestora”, a declarat, astăzi, premierul Vlad Filat.
Vlad Filat, care a făcut o vizită la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi la Întreprinderea de Stat Centrul pentru Resurse Informaţionale de Stat „Registru”, a menţionat că implementarea paşapoartelor biometrice este o condiţie obligatorie pentru ca Republica Moldova să beneficieze de regimul liberalizat de vize. În context, premierul a menţionat că statul va acorda subvenţii la perfectarea paşapoartelor biometrice cetăţenilor cu venituri reduse.
Premierul Filat a cerut identificarea posibilităţilor de reducere a costurilor de perfectare a actelor de identitate, inclusiv a paşapoartelor biometrice.
Referitor la Î.S. „Registru”, premierul a spus că, pe parcursul ultimilor ani, această structură şi-a creat o imagine nu prea pozitivă. „Cred că problema constă în modalitatea secretă de gestionare a activităţii acestei structuri. Vă îndemn să fiţi transparenţi şi foarte responsabili în activitatea dvs. De asemenea, îmi doresc ca datele cu caracter personal să fie asigurate cu un grad mai înalt de protecţie”, a conchis Filat.
|
|
 |
|