image
Sursa foto: AP

O săptămână de omagii în Statele Unite pentru John McCain; Sicriul va fi depus vineri în rotonda Capitoliului

Americanii au început duminică să aducă un omagiu senatorului republican John McCain, un pilot torturat în războiul din Vietnam şi candidat fără succes la Casa Albă, care a decedat la ferma sa de lângă Sedona, sâmbătă, cu câteva zile înainte de cea de-a 82-a aniversare, după 13 luni de luptă cu un cancer cerebral, transmite AFP citată de Agerpres.

Programul ceremoniilor în memoria sa a fost anunţat duminică, iar, conform acestuia, sicriul cu trupul neînsufleţit al senatorului John McCain va fi expus miercuri la capitoliul din Arizona, stat pe care l-a reprezentat timp de peste 35 de ani în Congresul SUA. Aici, locuitorii îi vor putea aduce un ultim omagiu, după care, după oficierea joi a unei slujbe la o biserică baptistă locală, sicriul va fi transportat la Washington pentru a fi depus vineri în rotonda Capitoliului, o onoare rezervată marilor personalităţi din istoria Statelor Unite, precum John F. Kennedy, Ronald Reagan, Rosa Parks şi alţi câţiva iluştri senatori.

Sâmbătă, 1 septembrie, la Catedrala Naţională din capitala americană, se va desfăşura o ceremonie la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi parlamentari şi demnitari americani şi străini.

Un democrat şi un republican, foştii preşedinţi Barack Obama şi George W. Bush, ar urma să elogieze personalitatea lui McCain, potrivit New York Times. Presa a informat în urmă cu mai multe luni că senatorul a cerut în mod special ca Donald Trump să nu fie prezent.

Înmormântarea va avea loc duminică, într-o ceremonie privată, la cimitirul Academiei Navale din Annapolis, la o oră de Washington, acolo unde John McCain s-a format ca pilot de marină şi unde va fi îngropat alături de vechiul prieten şi coleg de academie Chuck Larson, decedat în 2014.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: