image
Sursa foto: metro.co.uk

Bloomberg: Julian Assange, întemniţat într-un penitenciar cunoscut drept închisoarea „Guantanamo a Marii Britanii”

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, este închis la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, instituţie corecţională cunoscut informal drept închisoarea "Guantanamo a Marii Britanii", informează agenţia Bloomberg, citându-l pe Vaughan Smith, un apropiat al lui Assange.

Smith a declarat vineri că Assange a fost transportat la Belmarsh imediat după ce o instanţă din Westminster a decis plasarea acestuia în arest preventiv.

Penitenciarul Belmarsh, aflat în sud-estul Londra, a găzduit de-a lungul ultimilor ani o serie de deţinuţi periculoşi, inclusiv predicatorul islamic Abu Qatada, considerat la un moment dat drept "mâna dreapta a lui Osama bin Laden în Europa".

Julian Assange a beneficiat de azil politic în Ambasada Ecuadorului la Londra începând din 2012, pentru a evita arestarea şi extrădarea în Suedia, de unde riscă să fie transferat în SUA.

Procurorii americani au reactivat o inculpare care îl vizează pe Julian Assange imediat după ce acesta a fost evacuat joi din Ambasada Ecuadorului de la Londra, fiind arestat de autorităţile britanice.

Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente clasificate ale autorităţilor americane privind conflictele din Afganistan şi Irak.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: