image
Sursa foto: europeanwesternbalkans.com

Purtătoarea de cuvânt a șefei diplomației europene: „Alegerile din 24 februarie - un test crucial pentru Republica Moldova”

Alegerile parlamentare din 24 februarie vor fi un test crucial pentru Republica Moldova, afirmă purtătorul de cuvânt al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Maja Kocijancic. Alegerile credibile, incluzive și transparente la toate nivelurile, fie ele naționale sau locale, reprezintă pilonii oricărei democrații, iar respectarea voinței alegătorilor este unul dintre principiile democratice fundamentale. Prin urmare, alegerile parlamentare din Republica Moldova au o importanță crucială pentru credibilitatea angajamentului autorităţilor de la Chișinău față de asocierea cu Uniunea Europeană și pentru aspiraţiile democratice ale cetățenilor moldoveni, susține reprezenantanta şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Purtătoarea de cuvânt a Federicăi Mogherini a declarat, într-un interviu pentru Moldova.org, că Uniunea Europeană este hotărâtă să contribuie la realizarea unor schimbări reale în viața oamenilor din Republica Moldova și, prin urmare, vrea să creadă în același nivel de angajament din partea autorităților moldovenești, dar a adăugat că, din nefericire, evoluțiile recente, în special invalidarea rezultatelor alegerilor locale din Chișinău, au pus sub un mare semn de întrebare respectul pentru valorile democratice și supremația legii în Moldova.

„Aceste valori se află în centrul relațiilor Uniunii Europene cu Republica Moldova, așa cum sunt stipulate în Acordul de Asociere. Alegerile parlamentare vor fi un test crucial pentru respectarea acelor valori și principii de bază pe care le-am convenit la semnarea Acordului”, a menționat Maja Kocijancic.

Întrebată dacă oficialii Uniunii Europene au supravegheat perioada electorală din Republica Moldova şi care este atitudinea UE faţă de abuzurile comise de unele partide politice, abuzuri ce se regăsesc în raportul asociaţiei Promo-LEX, Maja Kocijancic a punctat: „În septembrie 2018, comisarul european Johannes Hahn i-a comunicat în mod clar premierului Pavel Filip că noi ne așteptăm ca autoritățile moldovene să întreprindă acțiuni urgente pentru a aborda îngrijorările noastre, inclusiv presiunea tot mai mare asupra opoziției, mass-media independente și societatea civilă. (...) Suntem pe deplin conștienți de raportul Promo-Lex, precum și de reacțiile care au urmat. Constatările acestui ONG național cu o tradiție îndelungată și recunoscută în monitorizarea alegerilor ar trebui să fie luate în considerare de către autoritățile competente și să servească drept bază pentru luarea măsurilor adecvate în remedierea deficiențelor identificate.”

Cât despre măsurile pe care ar trebui să le ia Chişinăul în situaţia creată, Maja Kocijancic a declarat că în afară de asigurarea unor alegeri corecte, autorităţile moldovene trebuie să efectueze o urmărire penală cuprinzătoare şi imparţială a fraudei bancare, incluzând în special cazul lui Ilan Şor. De asemenea, este nevoie de reformarea profundă a sistemului judiciar şi de o luptă decisivă împotriva corupţiei la nivel înalt şi a intereselor priveligiate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: