image
Sursa foto: gov.md

În septembrie, numărul proprietarilor de automobile din regiunea transnistreană care au solicitat numere neutre s-a dublat

La sediul Misiunii OSCE în Moldova a avut loc o nouă reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, cu participarea exponenților mediatorilor și a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile pe subiectul mijloacelor de transport din regiune s-au desfășurat cu participarea experților de profil din partea Chișinăului, fiind evidențiate aspecte ce țin activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or. Tiraspol și or. Râbnița. În septembrie, instituțiile au eliberat 618 plăci de înmatriculare, aproape că dublu față de luna august, când au fost solicitate 371 de plăci de înmatriculare cu numere neutre, iar în iulie – 239.

Reprezentanții Chișinăului au menționat că sunt dispuși să diversifice spectrul de servicii ce pot fi prestate în subdiviziunile din stânga Nistrului, cu oferirea posibilității reducerii până la 3-5 zile a termenului de eliberare a certificatului de înmatriculare pentru autovehiculele cu plăci de model neutru.

În continuarea discuțiilor purtate anterior a fost reabordată tema autovehiculelor comerciale și cea a autosanitarelor medicale ce asigură transportarea asistată a pacienților în stare de urgență medicală, fiind subliniat că aceste categorii nu intră sub incidența Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018 și nu sunt acoperite de alte documente agreate în negocieri, însă, cu titlu de abordare umanitară, partea moldovenească este dispusă să ofere și a propus mecanisme facilitate de înmatriculare, cu promovarea actelor legislative de resort, întru a le oferi posibilitatea participării în traficul rutier internațional, cu respectarea angajamentelor internaționale asumate de către Republica Moldova.

De asemenea, Vicepremierul pentru reintegrare a readus în vizor problema aprovizionării cu mărfuri de primă necesitate a locuitorilor din satele din stânga Nistrului din raionul Dubăsari, în acest sens fiind propusă soluționarea durabilă a problemei în vederea asigurării liberei treceri și pe bază permanentă a furnizorilor de bunuri corespunzători și prin căile de comunicare terestră, nu doar cu utilizarea feribotului ce aparține Î.S. „Bacul Molovata”, inclusiv pe perioada înghețării r.Nistru.

Noutăţile partenerilor

comentarii: