„Asistăm la un focar de rujeolă în țară, care, cu părere de rău, se răspândește foarte rapid. În cadrul comisiei s-a declarat cod portocaliu de rujeolă, ceea ce impune o serie de măsuri la nivel național. Este vorba despre fortificarea tuturor măsurilor de vaccinare a copiilor și adulților. Până la 1 septembrie trebuie să fie identificați copiii nevaccinați și să fie vaccinați. Totodată, să monitorizăm toți copiii în primele zile ale anului de învățământ ca să evităm o posibilă transmitere sau declanșare a maladiei”, a precizat ministra Sănătății Svetlana Cebotari.

Potrivit autorităților, afectate sunt îndeosebi unele teritorii din sudul țării, cum ar fi Ceadîr Lunga, Taraclia, Vulcănești, dar sunt și unele cazuri unice în Ungheni, Strășeni și Nisporeni. Iar acum două zile, au fost identificate alte patru cazuri în două localități din raionul Cahul.

Sursa focarul ar fi un copil de 13 ani, care fusese împreună cu familia în Ucraina și, deși la întoarcere a prezentat simptome de rujeolă, a mers la o tabără din Morenii Noi, raionul Ungheni, unde se mai odihneau 75 de persoane, dintre care 45 de copii.

Menționăm că rujeola se manifestă printr-o răspândire foarte rapidă în comunitățile nevaccinate. Un copil bolnav poate să infecteze alți 18 copii. Maladia prezintă o stare febrilă cu erupții însoțită de tuse, rinită și/sau conjuctivită, urmările acestei maladii sunt foarte grave, care pot duce la sechele pe viață sau chiar deces. Singura metodă de protejare împotriva rujeolei este vaccinarea care este sigură și eficientă. Nu există tratament specific împotriva rujeolei, odată ce persoana este infectată, tratamentul este doar simptomatic.

În această situație, autoritățile îndeamnă părinții să verifice dacă copilul lor a fost vaccinat conform calendarului de vaccinare la medicul de familie sau asistentul medical; să răspundă apelului și să-și vaccineze de urgență copiii nevaccinați; să evite colectivele de copii și să se adreseze la medic, în caz dacă au fost în contact cu surse de boală (persoană bolnavă); să fie vigilenți în cazul călătoriilor în țările vecine și în teritoriile țării sus-menționate; să informeze școala sau grădinița referitor la statutul de imunizare a copilului.

„Îndemnăm toată populația să se vaccineze cât mai urgent posibil, doar împreună putem stopa această maladie infecțioasă destul de gravă. Vaccinarea este singura metodă efectivă de a ne proteja împotriva rujeolei”, îndeamnă Ministerul Sănătății.