image
Sursa foto: Jason LaVeris

Salma Hayek le cere actorilor să accepte onorarii mai mici pentru filmele în care apar

Salma Hayek le-a cerut actorilor să accepte onorarii mai mici pentru filmele în care apar, astfel încât să poată fi suprimat decalajul salarial dintre aceştia şi actriţe, scrie bbc.com.

„A venit timpul să fiţi generoşi cu actriţele”, a spus Salma Hayek.

Actriţa susţine că onorariile considerabile pe care le cer unii actori – pe care nu i-a numit, ar putea face ca onorariile pentru actriţele care apar în aceleaşi producţii să fie mai mici.

Vorbind la Festivalul de Film de la Cannes, Hayek a spus că pentru a suprima acest decalaj salarial, trebuie să se schimbe şi actorii, nu doar producătorii. Dacă actorii nu vor face un sacrificiu, susţine Salma Hayek, „va fi greu să avem egalitate”.

Hayek s-a numărat între cele 82 de femei care au luat parte sâmbătă la un protest pe covorul roşu faţă de slaba reprezentare a femeilor la Cannes.

„Dacă bugetul pentru un film este de 10 milioane de dolari, actorul trebuie să înţeleagă că dacă el cere 9,7 milioane de dolari pentru apariţia sa, va fi greu să avem egalitate. Altfel, ar împiedica producţia filmului”, a spus Salma Hayek.

Salma Hayek se numără printre femeile care au făcut acuzaţii de comportament sexual inadecvat la adresa producătorului hollywoodian Harvey Weinstein. Producătorul a negat acuzaţiile lansate la adresa lui, ssţinând că toate relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut au fost consimţite.

Hayek a mai spus că demersurile lansate împotriva hărţuirii şi agresiunii sexuale în industria de film au făcut ca bărbaţii din această industrie să fie „îngroziţi”. „Prădătorii se ascund”, a spus ea.

Actriţa a adăugat că în afară de femei, mulţi bărbaţi „paşnici” au fost victime ale altor bărbaţi care au influenţă în industria de film.

Născută pe 2 septembrie 1966, Salma Hayek Pinault este o actriţă, regizoare şi producătoare de film. Şi-a început cariera în Mexic, în telenovela ”Teresa”. În 1991 s-a mutat la Hollywood, devenind cunoscută datorită rolurilor pe care le-a interpretat în fimele ”Desperado” (1995), ”Dogma” (1999) şi ”Wild Wild West” (1999). A fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru apariţia sa în filmul biografic ”Frida” (2002). Acelaşi film i-a adus şi o nominalizare la Globul de Aur, pentru cea mai bună interpretare a unei actriţe într-o dramă.

A mai jucat în producţii precum cele două filme ”Oameni mari şi fără minte/ Grown Ups” (2010, 2013), ”11th Hour” (2016), dar şi în animaţiile ”Motanul încălţat/ Puss in Boots” (2011) şi ”Petrecerea cârnaţilor/ Sausage Party” (2016).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: