image
Sursa foto: Getty Images

Israelul a testat cu succes două medicamente împotriva COVID-19

Institutul pentru Investigaţie Biotehnologică din Israel, aflat în subordinea Ministerului Apărării, a anunţat marţi că a testat cu succes pentru tratamentul împotriva COVID-19 două medicamente utilizate de obicei pentru combaterea bolii Gaucher, relatează Agerpres.

„Tratarea unei noi boli precum COVID-19 folosind un medicamente deja utilizat şi aprobat ar putea fi o soluţie eficientă pe termen scurt, având în vedere că una dintre provocările în lupta împotriva pandemiei este timpul necesar cercetării şi aprobării unor noi medicamente", notează institutul într-un comunicat.

Potrivit unui studiu realizat pe culturi de celule, tratamentul antiviral prin folosirea de medicamente deja testate a determinat o importantă scădere a capacităţii de reproducere a coronavirusului şi distrugerea celulelor infectate.

Institutul a dezvăluit unul dintre ele, similar medicamentului Cerdelga, şi a explicat că cele două tratamente sunt administrate unor animale infectate cu noul coronavirus pentru a le verifica eficacitatea.

Cercetarea a suscitat speranţa folosirii acestor medicamente atât pentru tratarea noului virus, cât şi împotriva altora ce pot apărea într-o perioadă viitoare.

Aceste medicamente sunt utilizate împotriva maladiei Gaucher, o boală genetică rară, provocată de deficienţa unei enzime şi care se manifestă în diferite moduri.

Institutul pentru Investigaţie Biotehnologică din Israel continuă să lucreze pentru găsirea unor soluţii împotriva virusului, după ce a anunţat în urmă cu trei săptămâni dezvoltarea unor anticorpi care îl neutralizează.

În Israel, faza cea mai gravă a pandemiei a trecut, iar ţara a revenit rapid la normalitate, după ce a fost raportat un bilanţ moderat al deceselor - 281 - şi mai puţin de 17.000 de persoane infectate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: