Primul incident a fost semnalat în urma valorificării informației cu caracter operativ privind transportarea peste hotarul țării a materialelor semincer. Echipele mobile ale Direcției regionale Nord au întreprins cercetări pe direcția localităților Grimăncăuți - Vascovțî, raionul Briceni.

Ca urmare, au fost depistate în timpul acțiunilor ilegale un mijloc de transport de model Ford Tranzit, cu plăcuțele de înmatriculare moldovenești și două persoane un cetățean al Ucrainei și un locuitor al satului Grimăncăuți.

S-a recurs la examinarea teritoriului din apropiere unde au fost depistate trei genți voluminoase pline cu materiale semincer și cinci mii de puieți de trandafiri. Bunurile urmau să fie comercializate pe teritoriul Ucrainei.

Cazul este în continuare examinat sub toate aspectele legale de către polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD. Pe numele cetățeanului ucrainean a fost pornită o cauza penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, care se pedepsește cu amendă în mărime de până la 750 unități convenționale sau munca neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la doi ani.

Un alt caz a avut loc în punctul de trecere Lipcani - Rădăuți, când pe direcția intrare s-au prezentat la linia de control trei autoturisme de model Toyota RAV4, Mercedes Sprinter, Opel Vivaro înmatriculate pe teritoriul Marii Britanii.

La volanul mașinilor se aflau cetățeni ucraineni. Polițiștii de frontieră au depistat elemente neautentice asupra celor trei asigurări auto Cartea Verde, prezentate de șoferi. Audiați, bărbații au comunicat că nu cunosc detalii despre cele depistate.

În punctul de trecere Otaci, cu ajutorul tehnicii din dotare s-a constatat lipsa elementelor de protecție pe permisul de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile ruse. Actul respectiv a fost transmis către expertiza tehnico-juridică. Moldoveanul în vârstă de 25 de ani riscă să fie cercetat pentru uz de fals în acte.