Salvatorii au informat oamenii despre siguranţa în timpul scăldatului, împărțind pliante informative și au comunicat despre riscurile în cazul nerespectării regulilor de comportament pe apă, dar și despre acordarea primului ajutor în cazul unei situații de înec.

Oamenii au fost îndemnaţi să înoate doar în bazine acvatice amenajate cu stații de salvare și să supravegheze strict minorii.

Totodată, salvatorii avertizează persoanele să nu consume băuturi alcoolice atunci când merg la scăldat.

Campania pentru prevenirea înecurilor are drept scop reducerea accidentelor pe apă în perioada estivală. De la lansarea campaniei salvatorii au instruit peste 1400 de persoane din toată ţara.

Potrivit informaţiilor, de la începutul lui 2018, s-au înecat 36 de persoane, dintre care opt copii.