Codul roșu rămâne în vigoare și mâine, iar în acest context, un sfert de milion de elevi din Valencia vor rămâne acasă, după ce autoritățile au închis școlile.

S-a dezlănțuit urgia peste Valencia, Almería, Alicante și Murcia, unde imaginile dezastrului sunt impresionante. Vijelia a venit însoțită de grindină, vânt puternic și valuri imense. Mașinile au fost luate pe sus de viitură și purtate kilometri, în timp ce nivelul apei care a pătruns în locuințe a crescut cu un metru și jumătate în doar câteva minute, transmite digi24.ro.

Spitalele și școlile au fost și ele inundate, iar autoritățile din Valencia au decis închiderea unităților de învățământ pentru o zi, ceea ce înseamnă că 250 de mii de elevi vor rămâne acasă. Sunt zone în care a fost depășit recordul în privința precipitațiilor - un exemplu este orășelul Beniarrés, în care au căzut 350 de litri de apă pe metru pătrat.

Circulația rutieră a devenit imposibilă și probleme sunt și pe calea ferată, după ce șinele au fost acoperite de apă. Pericolul nu a trecut, fiindcă este în continuare cod roșu de furtuni şi intensificări ale vântului în sud-estul țării. Ministerul de Externe de la București îi avertizează pe românii care au programate călătorii în această zonă să se aștepte la întârzieri serioase în trafic.