Ajuns la 33 de ani, Silva a anunțat deja că sezonul 2019-2020 va fi ultimul pe care îl va juca pentru City, acolo unde a ajuns în 2012. Astfel, Guardiola se interesează îndeaproape de situația lui Isco și insistă pentru mijlocașul de 27 de ani, pe care îl apreciază foarte mult și nu a ascuns niciodată că este un fotbalist care se pliază pe filisofia sa de joc.

Real Madrid vrea 80 de milioane de euro în schimbul lui Isco, cotat la 60 de milioane de euro de publicația de specialitate Transfermarkt. În plus, ideea i-ar surâde și jucătorului, care, de la venirea lui Hazard în această vară, nu ar avea loc în primul 11 gândit de Zidane la Real.

Pe lângă aceasta, transferul ar fi benefic și pentru Real Madrid, care trebuie să echilibreze balanța pentru a respecta fair-play-ul financiar, iar în acest sens, un asemenea transfer le-ar asigura și o sumă frumoasă de bani, având în vedere că City are o situație financiară excelentă.

Aducerea lui Isco ar fi primul mare transfer al lui Manchester City din această vară. Până acum, City l-a transferat doar pe portarul american Zack Steffen, de la Columbus Crew, pentru 8 milioane de euro.