image
Sursa foto: alamy.com

Consiliul de experți privind reforma în justiție, pe lângă președinte; „S-ar contura un conflict de interese”

La Președinție se conturează un conflict de interese. Asta lasă de înțeles experții în drept, referindu-se la ideea lui Dodon de a-și crea un consiliu de supraveghere a reformei în justiție. În echipă sunt 13 persoane - foști procurori, judecători sau avocați, dar și câțiva judecători și procurori în funcție. Acest lucru va face să predomine factorul subiectiv, consideră profesorul universitar Alexandru Arseni.

„Avem ex-judecători, ex-procurori care au activat și știu ce probleme au avut, ei n-au nici un interes și ei vor aduce substanțial îmbunătățire pentru a crea acest sistem sau putere judecătorească independentă, dar care stă bine pe picioare din punct de vedere constituțional, legal, moral și psihologic. Dar dacă sunt în prezent, deci factorul subiectiv va predomina și atunci intenția bună se va epuiza ca un balon de spumă”, afirmă Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept și profesor universitar.

De aceeași părere este și consilierul juridic al Centrului de Resurse Juridice în Moldova, Ion Guzun.

„Cert este faptul că acolo sunt persoane care au o tangență cu sistemul judecătoresc și reforma sistemului justiției. Și, cum spuneam, unii dintre ei au lucrat și împotriva sistemului de justiție și nu au nimic cu integritatea”, susține Ion Guzun.

Expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu, fost judecător al Curții Constituționale, spune că prezența în acest consiliu a unor judecători și procurori în exercițiu nu este în contradicție cu legea, dar există o problemă, totuși.

„Un singur lucru, era bine dacă președintele îl realiza - in pic să lărgească reprezentanții instituțiilor academice din Republica Moldova, inclusiv la Institutul de Cercetări Juridice, dat fiind faptul că acolo sunt specialiști foarte buni, care se ocupă cu asta profesionist și la nivel nu numai național, dar și internațional”, spune Osmochescu.

Șeful Secției protocol și comunicare din cadrul Președinției, Carmena Lupei, a spus că nu comentează aceste declarații, fiind contactată de Jurnal TV.

Noutăţile partenerilor

comentarii: