„De ani de zile RM este un stat asistat de către partenerii săi, în special România şi Uniunea Europeană. Republica Moldova nu se poate susţine din propriile sale venituri. Este ca un asistat social, un bolnav sau un infirm, care primeşte un ajutor de la stat pentru că nu poate trăi singur pe propriile picioare. O treime din populaţie a plecat din republică. Aşa cum astăzi sunt multe sate pustiite, unde nu au mai rămas decât cimitirele, aşa se poate pustii şi toată Republica Moldova. (...) În România salariul mediu net este de 3020 lei româneşti, adică 639 euro. În RM salariul mediu net este de 4066 lei moldoveneşti, adică 208 euro. Pensia medie în România este de 1339 lei, adică 283 euro, în timp ce pensia medie în RM este de 1709 lei moldoveneşti, adică 87 euro. Şi cu cât trece timpul, probema se agravează, pentru că tinerii care ar trebui să contribuie la fondul de pensii pleacă în străinătate, în timp ce pensionarii rămân, şi nu mai are cine să contribuie la fondul de pensii. Cu alte cuvinte avem pensii şi salarii de peste 3 ori mai mici decât în România. Am câteva întrebări pentru actualii conducători ai republicii, din aşa zisa “înţelegere temporară”, PSRM-ACUM. În fiecare an zeci de mii de tineri fie termină liceul sau facultatea, fie chiar dacă nu au studii împlinesc vârsta pentru a intra pe piaţa muncii. Ce soluţii minunate au guvernanţii pentru a crea în fiecare an zeci de mii de locuri de muncă necesare pentru aceşti tineri, astfel încât dânşii să nu mai fie nevoiţi să emigreze în străinătate în căutarea unui loc de muncă?”, a declarat Munteanu, în discursul său.

„Dodon mi-ar răspunde că totul se rezolvă dacă ne-am întoarce în braţele Rusiei, deşi Rusia până acum nu ne-a ajutat cu nimic, doar ne-a jefuit, ca orice putere colonială care exploatează o colonie. Cei de la ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase ar răspunde că ne vom integra în Europa şi atunci se vor rezolva toate de la sine. Iluzia pro-europenilor este la fel de mare ca minciuna lui Dodon. Este imoral să fie mințiți milioane de oameni cu integrarea europeană. (...) Se spune că Unirea cu România este o fantezie şi că nu se va întâmpla niciodată. În schimb, aceiaşi “realişti” ne spun cu seriozitate şi convingere că aderarea la UE se va întâmpla negreşit. Serios? Ce este mai credibil, că se va întâmpla mai degrabă: Unirea cu Ţara Mamă România, care depinde doar de noi şi de fraţii de peste Prut, ori aderarea la Uniunea Europeană, unde nici nu ne-a invitat nimeni şi unde Bruxeles-ul şi majoritatea celor 28 de state membre se opun aderării Republicii Moldova? Cine sunt nebunii şi cine sunt realiştii? Unioniştii sau cei cu minciuna aderării?”, a mai spus Munteanu.

„Basarabia va renaște din propria cenușă, precum Pasărea Phoenix. Generația anilor 90 au obținut Indepedența, iar generația noastră va face UNIREA… Cu Dumnezeu şi cu România în inimi, vă chem la luptă! Trăiască România, Trăiască Basarabia!”, a mai declarat Munteanu, în discursul său.