image
Sursa foto: Getty Images

Modric, enervat de aroganţa englezilor: Starul Croaţiei a răbufnit după ce a eliminat Anglia

Luka Modric s-a declarat nemulţumit de aroganţa englezilor, care, înainte de meci se credeau deja calificaţi în finală. Starul Croaţiei a promis că el şi colegii săi îşi vor vopsi păru dacă vor câştiga trofeul.

Croaţia continuă să surprindă. Modric&Co au reuşit să se impună cu 2-1, după prelungiri, în faţa Angliei şi s-a calificat în finala Cupei Mondiale. Mijlocaşul lui Real Madrid a fost însă dezamăgit de reacţia pe care englezii au avut-o înainte de meci, când se credeau deja calificaţi:

”Trebuie mereu să respecţi celelalte echipe şi să fii cu picioarele pe pământ. Indiferent ce spun alţii, noi ne concentrăm pe ce avem de făcut, dar este motivant când vezi că ei spun atât de multe prostii. Se înşeală, pentru că această echipă are un caracter uriaş şi am arătat din nou asta. Trebuie să fim mândri de cum am jucat în a doua repriză şi în prelungiri, se pare că, atunci meciul se apropie de final, condiţia noastră fizică se îmbunătăţeşte şi asta este impresionant”, a spus Modric după meci.

Starul lui Real Madrid a fost întrebat şi despre plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Modric spune că este o mare greşeală făcută de conducere: ”Am spus că Cristiano va rămâne pentru că asta îmi dorea, nu am ştiut nimic. Cristiano este unic şi e o ruşine că a plecat. Îi urez succes, însă nu când joacă împotriva lui Real Madrid. Apreciez tot ce a făcut pentru Madrid”.

În acest an, Luka Modric este unul dintre favoriţi la câştigarea Balonului de Aur. A câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid şi a ajuns în finala Cupei Mondiale cu naţionala Croaţiei. Mijlocaşul croat spune însă că cel mai important trofeu pentru el ar fi câştigarea Cupei Mondiale şi a promis că-şi va vopsi părul, dacă va pleca acasă cu trofeul: ”Pentru mine, nu este important. Am mai spus-o, singura mea dorinţă este să ridic Cupa pentru Croaţia. Dacă vom câştiga Cupa Mondială, ne vopsim părul”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: