image
Sursa foto: senegal7.com

Fostul avocat al președintelui Donald Trump va ajunge luni la închisoare

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, va fi încarcerat luni în urma condamnării la trei ani de închisoare pentru infracţiuni care includ încălcări ale legislaţiei de finanţare a campaniilor electorale legate de plăţile făcute în numele lui Trump în 2016.

Cohen are termen până la ora locală 14:00 să se prezinte la Iinstituţia Federală de Corecţie, Otisville, o închisoare federală în mediul rural, la 113 kilometri nord-vest de New York, o tabără de detenţie de minimă siguranţă care a devenit un paradis pentru criminalii cu guler alb.

Echipa sa juridică a cerut parlamentarilor democraţi luna trecută să intervină după ce Cohen a depus mărturie la Capitol Hill, dar au fost reticenţi să facă acest lucru. Nici procurorii federali din New York nu au fost de acord, au spus avocaţii lui Cohen.

Cohen a fost iniţial programat să-şi înceapă pedeapsa în martie, însă un judecător a acordat o întârziere de două luni, astfel încât să se poată recupera în urma unei intervenţii chirurgicale şi să-şi pună lucrurile la punct, transmite mediafax.ro

Fostul avocat, în vârstă de 53 de ani, este singura persoană acuzată de o infracţiune în legătură cu plăţile făcute pentru a reduce la tăcere mai multe femei care au pretins că au avut relaţii cu Donald Trump

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: