image
Sursa foto: privesc.eu

Andrei Năstase: De azi, RM va fi cunoscută nu doar prin furtul bancar și a spălătoriei de bani, dar și prin FURTUL VOTURILOR

„De acum încolo, Republica Moldova va fi cunoscută nu doar prin furtul miliardului și spălătoria banilor rusești murdari, dar și prin invalidarea unor alegeri, pentru furtul voturilor. Dacă vom îngenunchea în seara asta, nu mai avem viitor”.

Este prima declarație a lui Andrei Năstase după decizia CSJ privind invalidarea alegerilor din Chișinău.

„Această hotărâre era luată de mult timp. Am spus că decizia e scrisă și păzită din greu. Ceea ce a contat în această țară este frica diabolică a acestui personaj. Îi este frică de noi. Era vorba de un mandat, cu un CMC ostil. Am fost acolo, ne-am convins ce se întâmplă la Primărie. Am văzut oameni din primărie care plângeau și spuneau – așteptăm să vii. Ceea ce ne-am propus cu toții era să eliminăm haosul. În haos, mafia prinde „pește” bine, adică miliarde pe care le fac ei din scheme din domeniul imobiliar. Aceste partide criminale, PD și PSRM, se întrețin din aceste scheme cu achiziții publice, din banii noștri”, a declarat Andrei Năstase.

„I-am călcat pe bătătură când am depistat cel puțin 12 cazuri de demolări și scheme ilegale. Asta însemna zeci de milioane de euro, care ar fi venit în bugetul municipal. I-am depistat cum din patrimoniul din primărie se vând pe-un cap tot ce e acolo. Nimeni intervine, de ce? Pentru că beneficiarul marelui jaf e Plahotniuc, iar Dodon e complicele său, care tace și se plimbă pe la Moscova”, a adăugat liderul Platformei DA.

„A fost scuipat nu doar poporul nostru, dar și a comunității internaționale, a partenerilor externi. De acum încolo, RM nu va fi cunoscută prin furtul miliardului, pentru spălătoria banilor rusești murdari, dar și prin invalidarea unor alegeri, pentru furtul voturilor. Dacă vom îngenunchea în seara asta, nu mai avem viitor”, a mai spus Andrei Năstase.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: