image
Sursa foto: Reuters

Proteste VIOLENTE la Paris: 1 000 de persoane reţinute; 70 de răniţi, printre care şi jurnalişti // FOTO, VIDEO

UPDATE 21.39 // În urma protestelor care au avut loc sâmbătă în Franţa, la care au participat aproximativ 125.000 de persoane, au fost reţinute 1385 de oameni, dintre care 974 luaţi în custodie, a declarat ministrul de Interne, Christophe Castaner, potrivit cotidianului Le Figaro.

Aproximativ 70 de persoane, inclusiv şapte membri ai forţelor de ordine, au primit îngrijiri medicale în spitale în urma unor răni suferite în cursul protestelor de la Paris, a mai precizat Castaner.

Cele mai multe victime au suferit răni minore, astfel că au fost externate rapid, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor medicale din capitala Franţei.

Printre personale rănite se numără şi câţiva jurnalişti, loviţi de proiectile non-letale lansate de forţele de ordine, ori de obiecte aruncate de protestatari.

UPDATE 18.45 // Peste 950 de persoane au fost reţinute preventiv, dintre care 720 au luate în custodie de poliţie, în urma protestelor violente care au avut loc sâmbătă la Paris şi în alte localităţi franceze, potrivit unei surse din cadrul autorităţilor, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Cele mai multe persoane au fost arestate la Paris, unde au avut loc confruntări violente între protestatari şi forţele de ordine şi s-au înregistrat mai multe cazuri de vandalizare şi jefuire a unor magazine. Unele magazine de pe Champs-Elysee aveau sâmbătă ferestrele acoperite cu scânduri ca măsură de protecţie.

UPDATE 16:10 // Un prim bilanț indică faptul că 30 de persoane au fost rănite în manifestațiile de astăzi din Paris.

Este stare de asediu în centrul Parisului, unde grenadele lacrimogene zboară printre manifestanți. Până acum, autoritățile franceze au reținut 598 de oameni, dintre care au arestat preventiv 475. De asemenea, 36 de stații de metrou sunt închise în capitala Franței la această oră.

Poliţia din Paris a folosit tunuri cu apă după ce protestatarii au provocat incendii.

Mai mulţi protestatari au smuls câţiva copaci de pe marginea unui bulevard din Paris şi le-au dat foc, în timp ce alţii au lansat rachete de semnalizare şi alte obiecte spre forţele de ordine care au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii agresivi.

Incidentul s-a petrecut în apropiere Palais Garnier, unde se află Opera Naţională franceză, într-o zonă în care se află mai multe magazine de lux. Cele mai multe magazine sunt însă închise de teama repetării incidentelor violente de săptămâna trecută.

UPDATE 13.45 // Peste 500 de oameni au fost reținuți de forțele de ordine. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi au împins înapoi cu scuturile mai mulţi protestatari încercau să se apropie de Palatul Elysee de la Paris, sediul Preşedinţiei Franţei, informează The Associated Press.

Protestatarii au încercat iniţial să mărşăluiască pe bulevardul Champs-Elysees spre Palatul Elysee, însă au fost opriţi de forţele de ordine. În aceste condiţii, un grup de câteva sute de manifestanţi au pătruns pe străzile adiacente în încercarea de a evita de cordonul de poliţie, însă au fost de forţele de ordine cu gaze lacrimogene.

În pofida câtorva incidente violente, cei mai mulţi manifestanţi demonstrează paşnic şi nu există semne care să indice o potenţială escaladare a violenţelor sporadice, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă trecută.

UPDATE 12.39 // Peste 480 de manifestanți au fost reținuți de forțele de ordine, iar peste 210 de protestatari au fost arestați preventiv.

În urmă cu puţin timp au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi. Oamenii au tras de garduri, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.

-----

Franţa se pregăteşte de cele mai mari proteste din ultimii ani. Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să iasă astăzi în stradă, nemulţumiţi de politicile guvernului şi preşedintelui Emmanuel Macron. Se anunţă momente extrem de tensionate, ţinând cont de violenţele de weekendul trecut.

În aşteptarea valului de protestatari, Parisul s-a baricadat: Muzeul Luvru şi Turnul Eiffel sunt închise, la fel şi magazinele de lux de pe Champs Elysee.

Iar pe străzi vor fi scoase blindate, o premieră pentru ultimii 13 ani. În total, aproape 90.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

Nemulţumirile au erupt iar în Paris. Sute de tineri au manifestat în centrul oraşului, unde au dat foc mai multor tomberoane. Asta în timp ce, în apropierea capitalei franceze, poliţia a reţinut 150 de elevi, care ar fi vrut să incendieze un liceu şi i-au pus în genunchi, cu mâinile la ceafă, scrie Digi24.

Punctul culminant al protestelor ar urma să fie astăzi, când sute de mii de oameni vor ieşi în stradă. Autorităţile au luat măsuri excepţionale.

Edouard Philippe, premierul Franţei: Ne confruntăm cu oameni care nu ies să protesteze, ci să distrugă. Am mobilizat un număr considerabil de oameni: 8.000 în Paris, mai mulţi ca sâmbăta trecută. În total, pentru toată Franţa, nu sunt 65.000, ci 89.000.

Chistophe Castaner, ministrul francez de Interne: Vor fi folosite vehicule blindate ale jandarmeriei. Nu sunt vehicule militare, nu sunt tancuri. Vorbim de maşini speciale ale jandarmeriei, care pot fi folosite în special pentru a distruge baricadele.

Muzeul Luvru şi Turnul Eiffel vor fi închise, decizie luată şi în cazul magazinelor de lux de pe Champs Elysee.

În urmă cu o săptămână, peste o sută de oameni au fost răniţi şi alţi aproape 300 reţinuţi, în cele mai violente proteste din ultimii ani. Principalul motiv al nemulţumirilor a fost introducerea unei taxe pe carburant, la care guvernanţii au renunţat între timp. Asta nu i-a convins, însă, pe manifestanţi să nu organizeze noi proteste, tot mai violente.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: