image
Sursa foto: Profimedia

Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război, dar nici nu vom permite să ne fie ignorate interesele”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că,„'dacă depinde de Rusia, nu va fi război'' cu Ucraina, într-un interviu acordat presei locale şi transmis în direct, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Dacă depinde de Rusia, nu va fi război. Nu vrem războaie. Dar nici nu vom permite să ne fie ignorate sau călcate grosolan în picioare interesele", a transmis Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a răspuns în acest mod atunci când a fost întrebat dacă va fi război ca urmare a tensiunilor cu Occidentul în privinţa Ucrainei.

„Noi am ales calea diplomatică de mai multe decenii", a insistat Lavrov, adăugând că principiul scop al Rusiei este să conlucreze cu toată lumea.

Totodată, potrivit Reuters, Lavrov a apreciat că propunerile primite din partea SUA sunt mai bune decât cele venite de la NATO în ceea ce priveşte garanţiile de securitate cerute de Moscova, şi a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin va decide cu privire la felul în care va răspunde acestor propuneri.

Răspunsurile americane sunt „destul de confuze", dar conţin elemente raţionale în „chestiuni secundare", cum ar fi amplasarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. Lavrov a apreciat că dezbaterea asupra acestor rachete a fost respinsă de SUA în ultimii ani, iar „acum ei propun să fie abordată".

Pe de altă parte, Lavrov a acuzat SUA că se folosesc de „regimul (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski" pentru a creşte tensiunile, potrivit Reuters. El a adăugat că şi Rusia ar trebui să ia măsuri de precauţie pentru protejarea diplomaţilor săi din Ucraina, în contextul în care SUA şi Canada au luat decizia de a repatria temporar familiile personalului diplomatic din această ţară, de teama unei invazii a Rusiei.

În ceea ce priveşte ameninţările SUA de a impune noi sancţiuni Rusiei în cazul în care invadează Ucraina, Lavrov a apreciat că acestea „ar echivala cu ruperea relaţiilor".

Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că se aşteaptă să aibă o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în următoarele două săptămâni.

Pe de altă parte, agenţia de presă rusă Interfax a anunţat că Lavrov va avea o convorbire telefonică vineri cu omologul său german, Annalena Baerbock. Rusia vrea ca autorităţile germane de resort să dea undă verde în privinţa gazoductului Nord Stream 2.

Acest gazoduct, destinat să transporte gaze ruseşti în Germania şi în Europa prin Marea Baltică, ocolind Ucraina, este finalizat. Dar punerea sa în funcţiune rămâne blocată în prezent de autoritatea de reglementare energetică germană din motive juridice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: