Cuplul „se angajează să-şi crească împreună fiul cu dragoste”, se spune într-o declarație dată publicității, anunţă BBC.  Nu vor fi făcute alte comentarii cu privire la despărţire, iar soții au cerut să le fie respectat dreptul la intimitate.

Adele l-a născut pe Angelo în 2012. Artista în vârstă de 30 de ani s-a căsătorit în 2016, după o relație de cinci ani, cu Simon Konecki, fondatorul drop4drop, o organizaţie de caritate ce luptă pentru accesul global la apă potabilă curată.

Cel mai bine vândut artist născut la Londra, Adele este cunoscută pentru albumele ei de top: „19”, „21” şi „25”, potrivit Digi24.