image
Sursa foto: Profimedia

Cel mai vechi oraș din America, o minune arheologică, a fost invadat

După ce a supraviețuit timp de 5.000 de ani, cel mai vechi sit arheologic din America este amenințat de ocupanți ilegali care susțin că pandemia de coronavirus nu le-a lăsat altă opțiune decât să invadeze orașul sacru. Au plantat culturi și distrug totul în calea lor, au atras atenția arheologii care cercetează zona.

Situația a devenit atât de rea încât arheologul Ruth Shady, care a descoperit străvechiul oraș Caral din actualul Peru, a fost amenințată cu moartea dacă nu renunță la cercetarea comorilor istorice din zonă.

Arheologii din echipa condusă de ea au declarat, pentru AFP, că invaziile și distrugerile au început în martie 2020, când pandemia a forțat o carantină și un blocaj la nivel național.

„Sunt oameni care vin și invadează acest sit, care este proprietatea statului, și îl folosesc pentru a planta”, a declarat arheologul Daniel Mayta. „Este extrem de dăunător pentru că distrug dovezi culturale vechi de 5.000 de ani”, a mai spus el.

Leagănul civilizației din America, contemporan cu Egiptul faraonic

Caral este situat în valea râului Supe, la circa 182 de kilometri nord de capitala Lima și la 20 km de Oceanul Pacific, spre vest.

Dezvoltat între anii 3.000 – 1.800 î.e.n. într-un deșert arid, Caral este leagănul civilizației din America. Oamenii care au trăit atunci erau contemporani cu cei din Egiptului faraonic și ai marilor civilizații mesopotamiene.

Orașul a fost mai vechi cu mai bine de 45 de secole decât mai cunoscutul Imperiu Inca.

Niciunul dintre aceste aspecte nu a contat pentru cei care au intrat ilegal, profitând de supravegherea minimă a poliției în cele 107 zile de blocaj, pentru a prelua 10 hectare din situl arheologic Chupacigarro și a planta avocado, pomi fructiferi și fasole lima.

„Familiile nu vor să plece. Le-am explicat că acest sit este parte din Patrimoniului Mondial (UNESCO) și că ceea ce fac ei este grav și ar putea ajunge la închisoare”, a precizat arheologul Daniel Mayta, potrivit Science Alert.

Amenințări cu moartea de la traficanții de terenuri

Ruth Shady, cea care a descoperit situl Caral, este directoarea zonei arheologice și conduce investigațiile din 1996, când au început săpăturile.

Ea spune că în spatele invaziilor se află traficanții de terenuri, care ocupă ilegal terenuri ale statului sau protejate pentru a le vinde pentru câștigul propriu.

„Primim amenințări de la oameni care profită de condițiile pandemiei pentru a ocupa siturile arheologice și a le invada pentru a înființa colibe și a cultiva pământul cu mașini. Distrug totul în calea lor”, a atras atenția Shady.

„Într-o zi l-au sunat pe avocatul care lucrează cu noi și i-au spus că urmează să-l omoare pe el și pe mine și să ne îngroape la cinci metri sub pământ” dacă lucrările arheologice vor continua, a mai mărturisit ea.

Civilizația din Caral a creat construcții rezistente la cutremure

În vârstă de 74 de ani, Shady a petrecut ultimul sfert de secol în Caral, încercând să readucă la viață istoria socială și moștenirea civilizației, precum modul în care tehnicile de construcție folosite au creat rezistență în fața cutremurelor.

„Aceste structuri vechi de până la cinci mii de ani au rămas stabile până în prezent, iar inginerii constructori din Peru și Japonia vor aplica această tehnologie”, a spus Shady.

Locuitorii antici din Caral au înțeles că locuiau pe teritoriu seismic. Astfel, structurile lor aveau coșuri umplute cu pietre la bază care amortizau mișcarea solului și împiedicau prăbușirea construcției.

Din cauza amenințărilor primite, Shady s-a mutat la Lima, fiind sub protecție. La începutul acestui an a fost decorată de către autorități cu Ordinul de Merit pentru serviciile aduse națiunii.

„Facem tot ce putem pentru a ne asigura că sănătatea și viața ta nu sunt în pericol din cauza amenințărilor pe care le primești”, i-a transmis Francisco Sagasti, președintele Peru, la ceremonia în cadrul căreia a fost decorată.

O populație pașnică a construit piramide fascinante

Caral, sit UNESCO din 2009, se întinde pe 66 de hectare și este dominat de șapte piramide din piatră care par să se aprindă atunci când razele soarelui cad peste ele.

Se crede că civilizația care a trăit acolo a fost una pașnică și nu a folosit arme sau bastioane.

Închis din cauza pandemiei, Caral a fost redeschis turiștilor în octombrie. În timpul perioadei de blocaj, din zonă au fost furate mai multe piese arheologice, iar în iulie poliția a arestat două persoane acuzate de distrugerea parțială a unui sit care conținea mumii și ceramică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: