Rude ale victimelor atentatelor, care au dat în judecată Arabia Saudită, acuzând-o că ar fi acordat ajutor material reţelei teroriste Al Qaida, au cerut ridicarea secretului din jurul acestui individ.

'În lumina naturii excepţionale a acestui dosar', FBI şi Ministerul Justiţiei au decis să le ofere satisfacţie acestora, potrivit unui document transmis judecătorului responsabil de caz.

Arabia Saudită, care neagă orice implicare în atacuri, s-a luptat - fără succes - să împiedice ca plângerea să progreseze. Dacă responsabilitatea sa va fi dovedită, Arabiei Saudite i s-ar putea cere plata unor daune substanţiale.

Dintre cei 19 piraţi ai aerului care au deturnat patru avioane de linie, dintre care două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center, făcând aproape 3.000 de morţi, 15 erau cetăţeni saudiţi.

Un raport oficial din 2002 a acuzat doi responsabili saudiţi cu reşedinţa în SUA, Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy, de a-i fi finanţat pe unii membri ai comandoului terorist. Dar aceste acuzaţii nu au fost susţinute de probe.

Într-un raport de anchetă din care au fost eliminate numeroase informaţii considerate confidenţiale, FBI a relansat în 2012 această ipoteză. 'Există probe că XXX a dat ordin pentru ca Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy să ajute piraţii' aerului, se poate citi în acest raport.

Rudele victimelor au luptat mult timp pentru a primi acces la întregul document.

Ministerul Justiţiei a acceptat să ridice secretul asupra numelui acestui 'terţ' , dar nu şi asupra celorlalte informaţii conţinute în respectivul raport.

Mai mult, el a subliniat că fraza în chestiune reprezintă o 'teorie a anchetatorilor de la acea vreme şi nu o descriere obiectivă a faptelor'.

Cu toate acestea, familiile victimelor au salutat declasificarea anunţată. 'Este un rezultat bun', a spus Terry Strada, care îi reprezintă. 'Dar nu ar trebui să cerşim acest tip de informaţii şi nici să fim lăsaţi în ceaţă pe tema implicării saudite', a adăugat ea într-un comunicat.