image
Sursa foto: mediafax.ro

Atac armat la o bancă din Statele Unite: Un fost gardian a ucis cinci persoane

Un tânăr de 21 de ani, care a lucrat ca gardian începător la un penitenciar, a ucis cinci persoane în cursul unui atac armat la o bancă, predându-se în cele din urmă după ce o echipă specială a poliţiei (SWAT) a luat cu asalt clădirea.

Potrivit anchetatorilor, suspectul, identificat drept Zephen Xaver, a sunat miercuri la poliţie pentru a anunţa că a deschis focul în incinta unei bănci din Sebring.

Individul s-a baricadat în interior, iar atunci când negocierile au eşuat, o echipă specială a poliţiei (SWAT) a luat cu asalt clădirea, capturându-l pe atacator şi descoperind cinci cadavre, relatează mediafax.ro.

Momentan nu se cunoaşte dacă atacul a început ca un jaf armat, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Sebring, un mic oraş din Florida cunoscut pentru o cursa auto anuală de anduranţă de 12 ore.

„Astăzi a fost o zi tragică în comunitatea noastră", a declarat şeful Poliţiei din Sebring, Karl Hoglund, în cadrul unei conferinţe de presă. "Am suferit pierderi semnificative din cauza unui criminal absurd făcând o crimă fără sens", a adăugat Hoglund.

Departamentul Corecţional din Florida arată că suspectul a fost angajat ca gardian începător la Instituţia Corecţională Avon Park pe 2 noiembrie şi a demisionat pe 9 ianuarie.

Nu au fost raportate probleme disciplinare. Înregistrările publice şi vecinii indică faptul că individul s-a mutat toamna trecuta în Sebring, împreună cu mama sa, locuind într-o locuinţă din prefabricate aflată la aproximativ 6 kilometri distanţă de bancă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: