image
Sursa foto: jurnal.md

A decedat Nadejda Brânzan, deputat în Primul Parlament și medic infecționist

Nadejda Brânzan, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, s-a stins din viaţă.

Anunțul a fost făcut de către fiul său, Vadim Brânzan, iar mai multe persoane publice au venit cu mesaje de condoleanțe.

Cuvintele sunt prea sărace. Am pierdut un om politic, un Om de mare Valoare, fosta deputată Nadejda Brînzan care m-a onorat cu prietenia ei. Medică, activistă civică, s-a impus în spaţiul public prin demnitate şi curaj, luciditate şi profesionalism. Iubea mult oamenii, neamul şi Ţara. Asta-i viaţa! Dumnezeu să o odihnească în pace iar noi să îi păstrăm vie amintirea si să ne aducem cu drag aminte de domnia sa”, a scris jurnalista Valentina Ursu pe pagina sa de Facebook.

„S-a stins Doamna Nadejda Brânzan. Pleacă tihnit și discret titanii… Singurele gânduri care îmi sparg tristețea sunt că nu m-a menajat gratuit niciodată, cu vorba-i dreaptă și osoasă mi-a spus adevărul și mi-a dat sfatul onest și sincer, că nu a tolerat minciuna, iar demnitatea civică și politică au caracterizat-o firesc și fără echivoc. Acum, când a chemat-o Dumnezeu în forurile Sale cerești, cu regret, vom realiza că am pierdut cu toții un mare Om, o inegalabilă conștiință, o luptătoare remarcabilă. Dar și că suntem obligați să-i cinstim amintirea prin fapte cugetate, determinate, astfel încât să fim demni de sacrificiul cu care domnia sa și-a servit idealurile, Țara, limba română și oamenii deșteptați. Zbor lin, doamnă cu suflet mare, Dumnezeu să vă aibă în dreapta și lumina Sa”, a declarat liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

„Am aflat cu multă tristețe că s-a stins din viață buna mea prietenă Nadejda Brânzan. A fost o Doamnă extraordinară, dedicată cu tot sufletul cauzelor pe care și le propunea. Deputat în primul parlament al Republicii Moldova, a fost una dintre femeile emblematice ale acelei legislaturi, alături de Leonida Lari și Lidia Istrati. Nu a acceptat niciodată compromisuri și a promovat mereu cele mai progresiste idei, atât în domeniul ocrotirii sănătății, protecției mamei și copilului, cât și în cel cu nuanțe politice mai pronunțate – condamnarea regimului totalitar și asumarea identității naționale autentice a românilor din Republica Moldova. Și nu doar că a promovat idei, ci a și făcut, de fiecare dată, lucrurile concrete pe care le cerea momentul istoric. E trist că nu vom avea parte de susținerea și experiența ei în aceste vremuri grele. Ar fi fost unul dintre cei mai indicați oameni pentru a spune și a face lucrurile necesare în contextul nostru actual, de pandemie și ceață politică. Un om tranșant, decis, pasionat. Condoleanțe tuturor celor care au cunoscut-o și i-au fost aproape. Durerea voastră este și a mea. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, a scris deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan.

„Ne-a părăsit un om de caracter – deputata din primul Parlament, Nadejda BRÂNZAN. A fost un om, un medic, din Rezina, care a activat în momentele de cotitură la Chișinău, având mereu poziție intransigentă, având opinia sa fermă, uneori nepliabilă chiar și în fața evidențelor, dar de o fermitate care lipsește actualei noastre clase politice. Nadejda Brânzan a fost motorașul și ideologul consecvent al atitudinilor adoptate de Asociația deputaților din primul Parlament, care, de cele mai multe ori reușit, și-a asumat rolul de autoritate morală în fața politicienilor ce au tot încercat să schimbe în bine lucrurile din statul nostru românesc, angajat în a avansa spre comunitatea europeană. Fără asemenea oameni ca Nadejda Brânzan, demnitatea națională a statului nostru este afectată și modelele se împuținează”, a comentat și liderul PNL, Vitalia Pavlicenco.

„Blânda, grijulia, senina și luminoasa noastră Nadejda Brânzan pleacă în eternitate. Un reper. Un alt reper. O conștiință. O altă conștiință. Rămânem tot mai singuri, tot mai văduviți de caractere... Nadejda Brânzan, asemeni Lidiei Istrati, a întruchipat conștiința de neam, încercarea de a ne uni pe toți cei cu viziuni naționale și europene sub un singur sceptru, cel al moralei, demnității și verticalității. O pierdere irecuperabilă, o durere fără margini! Sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și colegilor de luptă și Rezistență ai celei care va rămâne mereu în amintirea și inimile noastre!”, a scris deputatul Platformei DA, Vasile Năstase.

„Adio, Nadejda Brânzan. Un implacabil spirit românesc, deputat în Primul Parlament (şi ultimul parlament cu adevărat național), om de mare caracter şi inteligență superioară. Îmi voi aminti întotdeauna cu drag discuțiile avute şi lucrurile frumoase făcute împreună pentru idealul reîntregirii”, a comentat deputatul Blocului ACUM Octavian Țâcu.

În ultimii săi ani de viață, Nadejda Brânzan se arăta dezamăgită de situaţia în care a ajuns statul de la Independență încoace. Fosta parlamentară susținea că vina o poartă clasa politică pentru că zilnic cetăţenii moldoveni emigrează.

Nadejda Brânzan s-a născut la 29 august 1948 în Rezina şi a fost deputat în Parlamentul din Legislatura 1990-1994. A lucrat medic în raionul Ştefan Vodă până în 1976, apoi medic, şef de secţie şi medic şef-adjunct la spitalul raional din Rezina. În 1989, a fost declarată Eminent al Ocrotirii Sănătăţii, iar în 1996 a fost decorată cu Medalia „Meritul Civic”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: