image
Sursa foto: Getty Images

Revine Antonio Conte! Manchester United vrea să-l dea afară pe Ole Gunnar Solskjaer și să-l aducă pe italian

Manchester United nu a câștigat niciunul dintre ultimele trei meciuri disputate în campionat, iar ultimele rezultate i-ar putea fi ”fatale” antrenorului Ole Gunnar Solskjaer.

Publicația britanică Mirror transmite că oficialii lui Manchester United și-au pierdut răbdarea cu antrenorul norvegian, pe care urmează să-l demită.

Manchester United avea ambiții mari pentru acest sezon, fapt dovedit și de transferurile din vară, când au fost aduși Raphael Varane, Jadon Sancho și Cristiano Ronaldo, dar rezultatele dorite nu au apărut și, după opt etape de Premier League, echipa este deja la cinci puncte în spatele liderului Chelsea.

Pentru a încerca să salveze sezonul și să rămână cu șanse la câștigarea primului titlu în Anglia din 2013 încoace, șefii lui Manchester United vor să-l demită pe Ole Gunnar Solskjaer în viitorul imediat apropiat.

Conducerea de pe ”Old Trafford” i-a stabilit și un înlocuitor tehnicianului norvegian, Antonio Conte, cel care a câștigat titlul cu Inter în Serie A stagiunea trecută, dar a ales să plece pentru că oficialii clubului au hotărât că mai mulți fotbaliști importanți trebuie vânduți pentru a redresa balanța financiară.

Antonio Conte a mai lucrat în Anglia, la Chelsea, în perioada iulie 2016 - iulie 2018.

Cu gruparea de pe ”Stamford Bridge”, antrenorul italian a câștigat câte un trofeu în cele două sezoane în care a stat la Londra, titlul în Premier League și Cupa Angliei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: