Anunțul despre revenirea lui Popenco la PA nu a fost făcut public, iar informația a fost confirmată de procurorul general Eduard Harunjen doar după ce acesta a fost apelat de reporterii ZdG.

„Adrian Popenco a fost delegat în funcția respectivă în legătură cu volumul mare de lucru, la solicitarea procurorului Eduard Varzar. Domnul Popenco are mandat legal de adjunct al procurorului municipiului Chișinău, pe care l-a obținut prin concurs. Acum însă, în legătură cu faptul că și Adriana Bețișor și-a depus sistarea interimatului, pentru că au mai fost niște plecări din rândul procurorilor, dar și pentru că volumul de lucru crește în legătură cu ultimele solicitări și demersuri, acesta a fost numit în funcția respectivă”, a declarat Eduard Harunjen.

Procurorul general ne-a comunicat că numirea lui Popenco șef-adjunct la PA nu este o funcție de perspectivă, ci doar „o chestiune de necesitate”.

„Dânsul este în delegare. Delegarea este o procedură de excepție, când este volum mare de lucru și statutul de personal nu ajunge pentru a face față cerințelor”, a declarat Harunjen.

Din 2017, Adrian Popenco ocupă funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău. Anterior, în 2013, acesta a exercitat funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, după care a exercitat și funcția de procuror interimar anticorupție.

La 15 octom­brie 2015, Vlad Filat a fost reţi­nut de ofi­ţe­rii şi pro­cu­ro­rii anti­co­ru­pţie. Cu doar trei zile mai devreme, Ilan Şor, afa­ce­ris­tul şi pri­ma­rul de Orhei, a depus un auto­de­nunţ, iar marţi, 13 octom­brie, acesta a fost audiat la sediul său din incinta Casei Sin­di­ca­te­lor de şeful inte­ri­mar al Pro­cu­ra­tu­rii Anti­co­ru­pţie, Adrian Popenco. În auto­de­nunţ, Şor a recla­mat că i-ar fi dat în ulti­mii cinci ani fos­tu­lui pre­mier Filat apro­xi­ma­tiv 250 mili­oane de USD în schim­bul unor ser­vi­cii, dar şi că ar fi fost par­te­ner cu lide­rul PLDM în câteva afa­ceri, inclu­siv în cea legată de Banca de Eco­no­mii a Mol­do­vei (BEM).

Tot astăzi, 5 iulie, un procuror anticorupție a anunțat că pleacă din funcție în semn de protest față de faptul că procurorul general Eduard Harunjen și-ar apăra interesele personale, „în mod abuziv”, prin intermediul întregului efectiv al Procuraturii și că acesta ar da dovadă de un comportament „ilegal”.

sursa: ZdG.md