Cererea de revizuire depusă la Curtea Supremă de Justiție a fost examinată în cadrul unei ședințe în lipsa părților de către același complet care a dictat menținerea invalidării alegerilor: Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh. Judecătorii au înapoiat demersul reclamanților.

În cererea de revizuire sunt invocate circumstanțe noi. Printre acestea este faptul că Iuliana Oprea, judecătoarea care a examinat solicitarea de recuzare, nu ar fi avut dreptul să-și exercite atribuțiile de judecător, potrivit avocatului Dumitru Pavel.

Avocatul Dumitru Pavel mai spune că este curios faptul că deși CSJ a declarat inadmisibil recursul depus de către Andrei Năstase, s-ar fi implicat și în fondul cauzei, deși nu ar fi avut dreptul.

Afirmațiile apărătorului nu au fost deocamdată comentate. La Curtea de Apel urmează să fie stabilită o ședință în care să se examineze demersul lui Andrei Năstase.