image
Sursa foto: Profimedia

Ninsorile puternice au paralizat nord-estul SUA; În mai multe oraşe stratul de zăpadă atinge 70 de centimetri // FOTO

Viscolul care afectează de două zile nord-estul Statelor Unite continua să acopere duminică regiunea cu zăpadă şi sufla cu rafale de până la 120 de kilometri pe oră, relatează AFP.

La Boston, stratul de zăpadă atingea sâmbătă seara 60 de centimetri - cât recordul din 2003 -, iar întreaga regiune era cvasi-paralizată, în transporturi domnea haosul, se înregistrau pene de cuent şi temperaturi polare.

Acest viscol este o ”bombă ciclonică” - o furtună caracterizată de o putere explozivă a unei scăderi rapide a presiunii atmosferice, avertizează serviciul naţional american de meteorologie (NWS).

Peste 95.000 de gospodării nu aveau curent, au anunţat sâmbătă seara autorităţile, în timp ce continua să ningă, scrie News.ro.

Mai multe oraşe din regiune au înregistrat recorduri absolute ale stratului de zăpadă, de peste 70 de centimetri.

Autorităţile le-au cerut din nou, sâmbătă seara, locuitorilor să evite cel puţin până duminică la prânz (ora locală) deplasări care nu sunt absolut necesare, în timp ce întreaga regiune se pregătea de o a doua noapte sub un văl alb - atunci când zăpada şi cerul alb se contopesc şi nu pot fi deosebite.

La New York, utilaje de deszăpezit şi de împrăştiat sare înaintau ca melcul, pentru a elibera străzile, în Central Park stratul de zăpadă atingea 20 de centimetri, iar multe căi ferate erau închise.

În Times Square, acoperită de zăpadă, faimoasele neoane erau doar nişte vagi halouri în ninsoare.

La Brooklyn, în cartierul Cobble Hill, trotuarele erau acoperite cu un strat de cel puţin 30 de zăpadă, iar numeroase magazine erau închise. Uriaşa reţea de metrou a megalopolisului cu nouă milioane de locuitori funcţiona aproape normal şi servea, ca la fiecare intermperie, drept refugiu miilor de persoane fără adăpost în acest oraş afectat de profunde inegalităţi socio-economice.

O stare de urgenţă a fost decretată vneri seara în statele New York şi New Jersey, iar Hochul a cerut ”evitarea cu orice preţ” a deplasărilor.

La Boston, 900 de utilaje de deszăpezire au fost desfăşurate pe străzi.

”Ninsoarea se anunţa uşoară, dar este mai umedă şi mai grea”, comentează un şofer de utilaj, Mark Burns.

Pe aeroporturile din nord-estul Statelor Unite au fost anulate 3.500 de zboruri sâmbătă, iar peste 1.200 duminică.

Noul primar al Bostonului Michelle Wu a avertizat sâmbătă cu privire la o o furtună ”istorică” şi ”foarte rea”, iar locuitorii din Massachusetts s-au năpustit în magazine pentru a cumpăra lopeţi să deszăpezească trotuarele - o obligaţie.

Inclusiv în sud, în Florida, de obicei tropicală, au fost emise alerte de îngheţ, care poate face faimoasele iguane, ce pot cântări până la nouă kilograme, să cadă din arbori.

ProfimediaPeople walk in the Greenpoint neighborhood of Brooklyn during white-out conditions as Winter Storm Kenan bears down Nor'easter Snow Storm hits New York City, New York, USA - 29 Jan 2022,Image: 657478406, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaAn aerial view of Brooklyn as seen from the train during a snowstorm on January 29, 2022 in New York City. A powerful nor'easter brought blinding blizzard conditions with strong winds that caused widespread power outages across much of the Mid-Atlantic and New England coast. Nor'easter Storm Hits New York City, United States - 29 Jan 2022,Image: 657510697, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaPeople play in the snow in Central Park during a Nor'easter storm in New York City. The first Nor'easter of 2022 blanketed New York City with snow and high winds. Nor'easter Storm Hits New York City, US - 29 Jan 2022,Image: 657598965, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaTrain transportation runs normally in Manhattan due to snow on January 29, 2022 in New York City. A powerful nor'easter brought blinding blizzard conditions with strong winds that caused widespread power outages across much of the Mid-Atlantic and New England coast. Nor'easter Storm Hits New York City, United States - 29 Jan 2022,Image: 657510718, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaA Department of Sanitation truck plows the snow near Times Square on January 29, 2022 in New York City. A powerful nor'easter brought blinding blizzard conditions with high winds causing widespread power outages to much of the Mid-Atlantic and New England coast. Nor'easter Storm Hits New York City, United States - 29 Jan 2022,Image: 657510512, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaSnow covers the streets in the Greenpoint neighborhood of Brooklyn during white-out conditions as Winter Storm Kenan bears down Nor'easter Snow Storm hits New York City, New York, USA - 29 Jan 2022,Image: 657478370, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaPeople trek through the snow on January 29, 2022 in New York City. A powerful nor'easter brought blinding blizzard conditions with high winds causing widespread power outages to much of the Mid-Atlantic and New England coast. Nor'easter Storm Hits New York City, United States - 29 Jan 2022,Image: 657510527, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
ProfimediaPeople walk in the Greenpoint neighborhood of Brooklyn during white-out conditions as Winter Storm Kenan bears down Nor'easter Snow Storm hits New York City, New York, USA - 29 Jan 2022,Image: 657478286, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Noutăţile partenerilor

comentarii: