image
Sursa foto: jurnal.md

Persoanele fără viză de reședință în Chișinău trebuie să se grăbească să se înregistreze pentru a vota la prezidențiale

Comisia Electorală Centrală anunță că a prelungit graficului de muncă al registratorilor din cadrul Preturilor de sector. Astfel, persoanele care vor să depună declarațiile de ședere o pot face până la ora 19:00. Cei care vor să voteze în capitală dar nu au depus încă aceste declarații riscă să nu poată vota la alegerile prezidențiale.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie, în acest context persoanele care nu dețin viză de reședință în capitală dar vor să voteze au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune declarații de ședere.

Comisia Electorală Centrală precizează că, în conformitate cu prevederile legale electorale, persoanele cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere sunt în drept, cel târziu cu 30 de zile înainte de următoarele alegeri, să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale, pentru a putea fi înscrise în lista de alegători la secția de votare corespunzătoare locului de ședere. Comisia Electorală Centrală anunță că a prelungit graficului de muncă al registratorilor din cadrul Preturilor de sector. Astfel, persoanele care vor să depună declarațiile de ședere o pot face până la ora 19:00.

Directorul de programe al Asociaţiei Promo-Lex, Pavel Postica a menționat pentru jurnal.md că cei care spre exemplu locuiesc la gazdă în Chișinău, dar au domiciliu sau reședință undeva prin Soroca pentru a nu pierde timp și resurse pot declara locul de ședere aici unde stau la Chișinău. Aceștia vor fi incluși în liste și vor putea vota aici la Chișinău.

Noutăţile partenerilor

comentarii: