Igor Munteanu // Visul cleptocratiei – mai multă autarhie

Se pare însă că socotelile de acasă ale PD nu prea se potrivesc cu cele de la târg. De ce oare se creează senzația că, indiferent cu ce s-ar ocupa în acest moment PD, totu-i cade din mâini și se face praf? Răspunsul pare să stea la suprafață și merită să ajungem la câteva explicații simple.

Enervare și dezamăgire

Datele sociale arată o vizibilă frustrare a publicului față de stilul agresiv și prădător al liderilor PD, care fac și desfac în acest moment cam tot ce mișcă în sfera administrației locale (bani, transferuri, funcții, urmăriri penale) și cu toate acestea, chiar și cele mai bune inițiative atrag efecte limitate sau contraintuitive, ca urmare a reputației șifonate a partidului. Blestemul cifrelor plafonate confirmă, se pare, doar o rată record de enervare publică și de antipatie crasă față de protipendada PD, recrutată pe bază de loialitate personală și afaceri comune.

Rick Wilson, autorul volumului ”Everything Trump Touches Dies” (n.e. Tot ce atinge Trump, moare), desemnat cel mai bun bestseller al anului 2017 de către New York Times, pare să dea o explicație genială acestui gen de eșec în comunicare politică. Acesta explică fenomentul prin faptul că ”agresiunea politică naște competiția binară” – acesta împinge actorii politici să se poziționeze fie pro, fie contra lui Trump, ca purtător absolut al puterii executive, ceea ce simplifică la culme scena politică și conduce, într-un fel, la sărăcirea dezbaterii politice, la împingerea pe plan secundar a aspectelor legate de politici, de decizii majore, prin personificarea acțiunii politice, retorică înfierbântată și cristalizarea unor tabere neconciliante.

Atunci când liderul PD îl scoate din scenă pe PM Pavel Filip și reduce guvernul la rolul de simplu executant al capriciilor sale mărunte, oare nu-i clar cu ce se termină acest tip de ”napoleonism” primitiv? Într-un mediu politic volatil, acest gen de guvernare dezbină societatea și n-o întărește, o polarizează și nu o unește. Asta explică de ce niciunul din partidele esențial pro-europene nu a citit proiectul PD de a consfinți cursul spre integrare europeană printr-un amendament la Constituția RM în aceeași lectură în care liderul PD a pretins că și-o dorește, și anume că, ”aceasta va permite ca RM să se integreze în UE indiferent cine va fi la guvernare”. Aluzia că această prevedere ar ”securiza” cursul pro-EU chiar și dacă la putere ar ajunge PSRM nu i-a impresionat pe cei din PL și PLDM, care-au cerut fie votarea unui amendament echivalent în privința art.13 (limba română), fie probarea prin fapte că liderilor PD chiar le pasă de cursul european, iar acestea, datoriile actualei guvernări, sunt grele și aproape imposibil de onorat.

Lasciate ogni speranza voi ch’entrate

Faimosul citat folosit de Dante Allighieri în Divina Comedie descrie destul de precis impasul în care a intrat echipa coordonatorului. Niciunul din proiectele lansate de PD din ultimii ani nu se bucură de sprijinul partenerilor externi, iar de sprijinul intern ar fi mai bine să uităm pentru o vreme.

În zadar au bătut porțile unor cancelarii străine diplomații PD. UE a rămas neînduplecată de motivele invocate de PD în sprijinul proiectului său de adoptare a sistemului electoral mixt în 2017, invocând de fiecare dată poziția sa fermă, reiterată și în Rezoluția Parlamentului European din 5 iulie, 2018, de a reveni la recomandările Comisiei de la Veneția, constatând că prejudiciul acumulat de pe urma acestei modificări de sistem depășește cu mult orice brumă de avantaje pe care PD susține că le-ar aduce în schimb.

Nici legea cu privire la ”investiții contra cetățenie” sau legea cu privire la amnistia fiscală și de capital nu au trecut pe neobservate. Nu ajută se pare nici șmecheriile la care au recurs unii lideri ai PD lunile trecute, atunci când, pentru a blama ”politizarea rezoluției Parlamentului European”, aceștia porniseră să afirme pe la Publika, că cele mai obiective evaluări pe care le recunoaște Guvernul RM sunt cele tehnice, și că doar instituțiile financiare (IFC) sunt obiective în evaluarea politicilor lansate în 2018 de RM.

Ipocrizia nu durează mult. Într-un interviu recent oferit de Ana Akhalkatsi (Revista Profit, No.10, octombrie 1, 2018), inițiativa Guvernului de a reduce contribuția socială achitată de angajator de la 23% la 18% va diminua câștigurile fiscale obținute ca rezultat al reformei sistemului de pensii, iar reducerea impozitului pe venit (de la 18% la 12%) nu va fi suficientă pentru a compensa diminuarea veniturilor fiscale.

Banca Mondială are îngrijorări serioase legate de faptul că amnistia fiscală nu este oportună astăzi, și „face sistemul RM vulnerabil de un influx de fonduri ilicite în sistemul financiar, mai ales în momentul în care RM a fi trebuit să-și consolideze mecanismele și instituțiile de control după fraudele bancare și laundromatul care nu și-au consumat efectele”. Amnistia în formula decisă de autorități are un efect negativ asupra capacității Băncii Mondiale de a continua susținerea bugetară a RM, afirmă reprezentantul oficial al Băncii Mondiale, susținând că folosirea mai multor amnistii fiscale în ultimii 10 ani este o situație ieșită din comun, care nu lucrează pentru creștere economică și rezultate pozitive.

În concluzie, Anna Akhalkatsi pune punct unei discuții mai vechi și afirmă că suportul bugetar al Băncii Mondiale va fi disponibil pe viitor doar dacă va fi abordat impactul negativ al pachetului legislativ, recomandarea băncii constând în abrogarea amnistiei de capital sau întroducerea unor modificări semnificative pentru a atenua potețialele riscuri. După cum se știe, poziția Băncii Mondiale este susținută și de FMI care are chiar mai multe îngrijorări, care nu lasă piatră pe piatră din explicațiile autorilor amnistiei de capital.

Whataboutism

Presa continuă să se refere la anunțarea unei doctrine ”Pro-Moldova” de către PD într-o atmosferă regizată cu multă grijă și cu foarte mulți bani, dar în care a lipsit aproape orice originalitate ideologică. Invocarea unei a patra căi de dezvoltare pare să fie o improvizație ieftină, o invenție care îmbină grotescul situației incerte pe care caută s-o gestioneze consultanții politici ai acestui partid și efectele ridicole în care de la un anumit prag nici un fel de bani nu mai ajută la îmbunătățirea actorului dominant.

Nici proiect de țară, nici doctrină, mai degrabă un slogan aruncat de-a dura prin presa holdingului, în scopul producerii de zgomote electorale. Suferind de pe urma retragerii oricărui sprijin politic și financiar din partea UE, oficialii PD ar dori să facă din RM un stat izolat, autarhic, neputincios, promovând inepții la rang de doctrină a unui partid de guvernământ cu o rată de popularitate sub pragul de trecere în alegeri.

Acest fapt statistic nu-i împiedică pe diriguitorii săi să breveteze doctrine pentru care teoria politică a inventat de mult termenul ”garbage politics”. Între 2014 și 2017, RM a pierdut 60% din banii destinați de UE să ajungă la proiecte de dezvoltare a serviciilor publice și la nevoile cetățenilor. Si asta pentru ca reformele din Agenda de Asociere UE-RM au fost evaluate cu nota ”insuficient” și s-au identificat mai multe eșecuri de politici, mai ales in justitie.

Agitați de apropierea alegerilor, PD și PSRM se bat de ceasul morții să-și tragă sub ei sloganul ”pro-Moldova”, considerând că forma este superioară conținutului. Într-un fel, PD aplică o formă de ”Whataboutism” practicat de sovietici în perioada războiului rece. Esența sa e redată de modul în care propagandiștii sovietici răspundeau la critică. Astfel, dacă presa occidentală, să zicem RFERL, punea în discuție anumite abuzuri legate de violarea unor drepturi, răspunsul propagandei oficiale răspundea, ”dar cum rămâne cu situația populației de culoare în SUA”?

Tradițiile sovietice au trecut în mod predictibil în țesătura construcției de partid la Nasha Rossia, iar acum și la partidul cre servește actualei guvernări din RM. The Guardian susține că această tehnică de distorsionare a faptelor politice a devenit o ideologie națională în Rusia sau, altfel spus, o strategie de echivocare morală falsă. Astfel, la decizia Parlamentului European de suspendare a finanțării către Republica Moldova pe motiv că PD ar sta în spatele deciziei de invalidare a rezultatelor alegerilor locale din Chișinău, PM Pavel Filip răspunde în stil ”whataboutist”, că această decizie va lipsi copiii din școli de hrană. Mai târziu, alți lideri din PD lansează ”Comisia Kozlovska” care ar trebui, în mintea lor, să macine forțele opoziției antioligarhice, sugerând că acuzațile de a fi participat la o conferință a unei fundații pseudo-anonime ar avea o valoare echivalentă cu fraudele uriașe din sectorul bancar pe care un alt protejat al PD, ”preafericitul” Ilan Șor, se face, probabil vinovat, conform rapoartelor secretizate de BNM ale companiei Kroll.

În loc de concluzie. Aveți grijă de cum vorbiți pentru că asta va definește mai mult decât hainele pe care le îmbrăcați. Într-un context definit de ”post-adevăr” ar trebui să atragem mai multă atenție nu doar la ce vorbesc politicienii, dar și ceea ce aceștia caută să evite din răsputeri, iar în cazul PD, ”cartofii fierbinți” de care nu se pot atinge nici în ruptul capului liderii PD și care cuprind – recuperarea banilor fraudați, pedepsirea hoților implicați în fraudele bancare, averile îmbogățirilor ilicite din afaceri cu proprietățile statului, monopoluri de piață, contractele abuzive pe domeniul energetic, concesionările și privatizările suspecte facilitate de oficiali conectați la interese, etc.

Pe fundalul acestor tendințe, inițiativele de ”autarhie” față de UE sunt echivalente cu un post-adevăr (post-truth), ceva în care ”faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelurile la emoție și convingeri personale” (Oxford Dictionary). Așa a apărut Brexitul din Marea Britanie, soldat cu sute de miliarde de funți sterlini pierduți ca urmare a degringoladei economice și costurilor asociate cursului indicat de actualul guvern condus de Theresay May în negocierile de ieșire din UE, pierderi cauzate de populismul UKIP, care nici nu are de gând să-și asume consecințele uluitorului ”succes politic” de a mobiliza cetățenii britanici la un referendum, din care toți au doar de pierdut.

Suficient de instructiv și pentru cei care investesc astăzi la Chișinău mulți bani și mult timp în scopul cimentării unui model de autarhie politică, din care nimeni nu are de câștigat. Își vor asuma oare liderii PD răspunderea de a fi îngropat dialogul politic și parteneriatul strategic cu UE și SUA într-un impas din care nu există ieșiri decente? Știe cineva cu ce se încheie filmul personajelor cu înclinații dictatoriale?

Press the button and replace the user!

Igor Munteanu, Cotidianul