image
Sursa foto: time.com

Arnold Schwarzenegger i-a transmis un mesaj impresionant unui fan al său aflat în depresie

Când l-a contactat pe idolul său, bărbatul care suferea de depresie nu s-a așteptat să primească un mesaj atât de emoționant de la însuși Arnold Schwarzenegger.

Cei care nu înțeleg simptomele depresiei clinice au tendința să îi caracterizeze pe cei afectați drept "slabi" sau "leneși". Boala nu are însă nimic de-a face cu puterea voinței, ci este cauzată de schimbări biochimice în creier.

Ali, un utilizator al pltformei de socializare Reddit din Quebec, trecea printr-un episod de depresie clinică în momentul în care a vazut un video cu actorul, fostul guvernator și Mister Olympia Arnold Schwarzenegger în sala de gimnastică. Schwarzenegger trăgea serios de fiare pentru unul din filmele "Terminator" și a stârnit interesul lui Ali.

Vazand imaginile, bărbatul i-a trimis starului un mesaj și l-a rugat să-i transmită câteva cuvinte motivaționale, care să îl determine să iasă din casă și să facă puțin sport. Mesajul lui Arnold Schwarzenegger nu a fost unul oarecare, ci o adevarată lecție de omenie, scrie Digi24

"Știu că o să pară că mă plâng, dar sunt deprimat de luni bune și am renunțat la sport. Domnule Schwarzenegger, puteți, vă rog, să-mi spuneți să-mi mișc fundul leneș la sală? Jur că o să fac tot efortul și o să merg", a scris Ali.

"Nu o să fiu atât de dur cu tine. Nu fi nici tu. Cu toții trecem prin greutăți și cu toții eșuăm. Câteodată viața e ca o ședință la sală. Cheia e să te ridici, să te miști puțin. Dă-te jos din pat și fă câteva flotări sau mergi la plimbare. Fă ceva. Ia-o pas cu pas. Sper să te simți mai bine și să te întorci la sală, dar nu te învinovăți și nu fi prea dur cu tine. Criticile nu te vor duce nicăieri. Și nu-ți fie teamă să ceri ajutor. Mult noroc!", i-a scris Arnold Schwarzenegger.

Interacțiunea dintre Ali și interpretul lui Terminator a fost preluată într-o altă discuție de pe Reddit, în care utilizatorii platformei au început să îi mulțumească pentru cuvintele blânde. Însuși bărbatul deprimat a spus că mesajul a cântarit enorm și că a reînceput să meargă la sală.

Schwarzenegger a raspuns și acolo și a spus că meritul este al lui Ali.

Mai târziu, Arnold a încărcat un videoclip, menționându-l pe fanul lui: "Mi-ai cerut să te pomenesc. Sunt foarte fericit că te simți mai bine și că acum îi motivezi și pe ațtii. Îi încurajezi și le oferi motivație. Iubesc asta. Hasta la vista."

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: