Partidul

În primul rând, PSRM este, prin definiție, un partid care are geopolitica la bază: numele și steaua roșie nu prea au nimic în comun cu doctrina socialistă, ci au menirea de a valorifica nostalgia unor alegători după URSS și preferințele lor pro-ruse. Panourile în care Igor Dodon și Zinaida Greceanîi apar alături de Vladimir Putin sunt o altă dovadă grăitoare, scrie sic.md.

De altfel, Igor Dodon a devenit președinte cu ajutorul unui discurs geopolitc pro-rus, iar ca șef al statului a făcut constant naveta între Chișinău și oriunde îl putea prinde pe Putin pentru o fotografie. Astfel, Ion Ceban se bucură de sprijinul unui partid care a mobilizat electorul de stânga aproape exclusiv prin mesaje geopolitice. A le pretinde celorlalți să nu facă politică este ipocrit.

Candidatul

Pe de altă parte, am putea să ne gândim că Ion Ceban e un socialist cu stea în frunte, diferit de colegii săi, și că el însuși se concentrează doar pe treburi administrative. Totuși, asta nu l-a împiedicat să participe la marșul de sărbătorire a „Zilei Victoriei” pe 9 mai, sau la Festivalul Familiei, unde a urcat pe scenă alături de președintele Dodon, care a declarat cu voioșie că în Moldova sunt acceptate doar familiile „normale” și nu-i loc pentru persoanele cu alte orientări sexuale decât hetero.

Ulterior, într-un interviu online, Ion Ceban a confirmat că aceasta este într-adevăr și poziția sa. Ortodoxia homofobă și nostalgia sovietică au fost, probabil, prea atractive din punct de vedere electoral pentru ca Ion Ceban să se limiteze la discuțiile „fără politică”.

Mai mult, socialistul a promis că, dacă ajunge primar, nu va permite organizarea manifestărilor unioniste sau pentru drepturile minorităților sexuale. E clar că o astfel de promisiune e una pur politică: înrădăcinată în viziunile sale ideologice și menită să-i câștige simpatia celor cu viziuni asemănătoare. Nu are treabă cu „problemele concrete ale orașului”. Promisiunea e și una populistă, întrucât e dincolo de competențele sale - libertatea dreptului la întrunire e stabilită în Constituție și prin lege organică.

Chiar și în vizitele sale peste hotare, cînd a mers în alte orașe pentru a învăța lecții pentru Chișinău, Ion Ceban a ales orașe din țări apropiate ideologic de partidul său: Minsk, Baku și Budapesta lui Orban. Cu alte cuvinte, candidatul socialist aplică un filtru politic și ideologic chiar și atunci când caută modele practice de administrare.

De ce?

„Fără politică” e deja o tradiție a stîngii la localele din Chișinău. În 2011, Igor Dodon, pe atunci încă membru marcant al Partidului Comuniștilor, își construise o campanie bazată pe problemele municipiului, promitea că nu va face politică la Primărie, a ajuns chiar și la Bruxelles pentru a arăta că nu este pro-rus și a pierdut. Același lucru l-a încercat apoi și Zinaida Greceanîi: spunea că nu este membru de partid, că este tehnocrat și minimiza factorul geopolitic. A eșuat și ea. Ștafeta este acum la Ion Ceban.

Socialiștii încearcă astfel să-și depășească bazinul electoral limitat: au vreo ~35% aproape garantate în capitală, însă nu pot trece pragul de 50%. Chișinăul votează mereu dreapta. Ce au încercat Dodon, Greceanîi și Ceban să facă e să mobilizeze electoratul indecis sau indiferent politic - câteva procente de aur care să încline balanța.

De această dată, Ceban poate spera la o bună parte din voturile Silviei Radu. Sociologul Vitalie Sprînceană explică bine cum a apărut și a crescut această nișă electorală anti-politică: reacția la excesele ideologice (adevărul istoric, mîna Moscovei) și eșecurile administrative ale lui Dorin Chirtoacă, precum și un trend regional în care discursul politic e dominat de lupta anticorupție (DNA), activism civic (Alexei Navalnîi, Nicușor Dan) și tehnocrație (Dacian Cioloș).

Datorită eforturilor societății civile și ale unor activiști locali, în Chișinău s-a creat un cîmp de discuție despre probleme de urbanism și administrare care transcende barierele ideologice. Ce nu a reușit societatea civilă e să-și înainteze un candidat propriu. Iar întrucât socialiștii nu au reușit să fie convigători în lepădarea lor de politică, campania Silviei Radu a fost cea care a mobilizat alegătorii în jurul ideii de candidat independent, apolitic, anti-corupție și tehnocrat. În turul II, Ion Ceban va încerca să atragă acești alegători pedalând și mai mult ideea de „fără politică”.