Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de Parlament. În opinia autorului inițiativei, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, numirea lui Zagorodnâi a fost făcută cu încălcarea legii.

„Potrivit condițiilor, câștigătorul concursului trebuia să aibă experiență de trei ani în domeniul achizițiilor publice. Anatolie Zagorodnâi nu are experiență de trei ani în domeniul achizițiilor publice. Toți am citit caiete de sarcini, dar asta nu ne face experți”, a spus Alaiba.

„Cunoașteți dacă rezultatele concursului de numire au fost contestate? În CV nu se vede întotdeauna experiența”, a intervenit deputatul PD Sergiu Sârbu.

„Nu au fost contestate, dar e dreptul Parlamentului de a revoca un consilier în cazul în care se află ulterior că numirea acestuia acestuia nu întrunește condițiile”, a răspuns Alaiba.

Agenția Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor este o instituție creată în 2015 ce se ocupă cu examinarea contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică.