În acest context, gazda evenimentului, Marco Hößl, director general Kaufland Moldova, România și Cehia a ținut să le mulțumească partenerilor pentru profesionalism și dedicare. „Ideea expansiunii în Republica Moldova s-a născut acum 5 ani. Inițial, am stabilit să începem cu 3 magazine la Chișinău, iar apoi să mai deschidem cel mult alte 6 magazine pe teritoriul Republicii Moldova. Astăzi ne gândim deja la deschiderea a 20 de magazine în întreaga țară și, mai mult, la construcția unui centru logistic propriu în decursul următorilor 10 ani.

Acest lucru se datorează și faptului că pe lângă parteneri de încredere și calitatea extraordinară a construcțiilor, am găsit și un climat investițional extrem de bun și un cadru juridic sigur care este comparabil cu cel al altor state membre UE din Europa de Est.” , a declarat Marco Hößl.

Potrivit acestuia, investitia Kaufland în Moldova va ajunge la peste 300 de milioane de Euro și vor fi create pe termen lung peste 2.000 de locuri de muncă.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a subliniat deschiderea pe care o are Guvernul în raport cu investitorii străini. „Astăzi participăm la un eveniment care încă o dată demonstrează că faptele și cifrele vorbesc de la sine. Este important faptul că acum investitorii din Moldova se simt liberi în acțiuni, se simt sigur în investițiile pe care le fac în această și se simt confortabili în mediul de afaceri. Prin această investiție vorbim despre un pas înainte. Guvernul își dorește să devină un adevărat prieten al mediului de afaceri”, a subliniat premierul Pavel Filip.

La rândul său, Excelența Sa Doamna Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, a felicitat reprezentații Kaufland: „Este o plăcere pentru mine să fiu astăzi aici. Vreau în primul rând să mulțumesc companiei Kaufland pentru că va investi în Republica Moldova. Odată cu venirea unei astfel de companii, se vor deschide mai multe oportunități, locuri de muncă și prestarea unor servicii de calitate. Toate aceste ingrediente duc la un beneficiu de ambele părți. Vreau să urez gazdelor mult succes la finisarea lucrărilor de construcție și aștept cu nerăbdare să merg la cumpărături”, a conchis Angela Ganninger.

Deși nu a reușit să fie prezent fizic la eveniment, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a transmis un mesaj prin care a subliniat importanța venirii unui asemenea companii mari europene în Republica Moldova. „Aceasta este o dovadă că Acordul de Asociere și Liber Schimb dintre Uniunea Europeană și Moldova crează condiții pentru extinderea comerțului reciproc, dar și pentru intrarea în Republica Moldova a investitorilor europeni, aducând în acest mod locuri de muncă noi, noi oferte, noi investiții, dar de asemenea și servicii mai bune pentru clienții moldoveni”, a subliniat Peter Michalko.

Primul magazin Kaufland în Republica Moldova va avea o suprafață de peste 4 600 de metri pătrați, 288 de locuri de parcare, inclusiv 10 locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități și 7 locuri de parcare pentru părinți. Magazinul va avea 2 căi de acces: una din bulevardul Decebal și una din strada Zelinski.

Salariul minim brut pentru angajați va porni de la 7.500 de lei. În plus, în calitate de angajator de top, compania va oferi o serie de avantaje:

- înregistrarea corectă a fiecărui minut de lucru și plată corespunzătoare

- echipamente de lucru la standard european, din bumbac organic

- tichete de masă începând cu deschiderea magazinelor

- cursuri de dezvoltare profesională

Magazinele Kaufland in Republica Moldova vor fi încălzite printr-un sistem inteligent eco, de recuperare a căldurii de la vitrinele și camerele de frig ale magazinului, economisind astfel resursele naturale. De asemenea, fiecare magazin va fi dotat cu stații de încărcare pentru mașinele electrice.

Nu în ultimul rând, responsabilitatea social-corporativă (CSR) reprezintă o componentă cheie în strategia Kaufland. Alături de programe educaționale, companai susține proiecte culturale, de promovare a unui mod de viață sănătos, precum și de protecție a mediului înconjurător. Iar în acest sens doar în anul 2018 compania a investit deja o sumă de aproximativ 500 de mii de euro.

Despre Kaufland

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md.

KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland
KauflandKaufland