Cel puţin 19 oameni au murit din cauza prăbuşirii caselor sau electrocutaţi în statul indian Uttar Pradesh, începând cu 10 iulie.

Uttar Pradesh se află la graniţa Indiei cu Nepalul, ţară de asemenea grav afectată de inundaţii şi alunecări de teren. În statul indian Assam (nord-est), şapte oameni şi-au pierdut viaţa în inundaţiile care au afectat 25 dintre cele 33 de districte ale statului.

Peste 1,5 milioane de persoane au fost afectate de potop. Mulţi dintre oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile şi şi-au pierdut casele, animalele şi recoltele.

Aproximativ 20.000 de indieni au primit adăpost în 234 de centre şi tabere pentru sinistraţi. În ultimele 4 zile încă 9 decese legate de ploile torenţiale au fost raportate în regiunea de nord-est a Indiei – 5 în statul Meghalaya şi câte două în Arunachal Pradesh şi respectiv Mizoram.

Sezonul musonic loveşte India în perioada iunie – septembrie a anului şi este vital pentru agricultură, însă poate produce şi importante pagube şi distrugeri.