În 2017, judecătorul Vitalie-Silviu Midrigan din Chișinău a primit cadou de la socrul său, Victor Beța, 20 de mii de euro. Tot anul trecut, Midrigan s-a ales cu dreptul de a folosi un imobil cu două niveluri, situat pe strada Lacului din centrul Chișinăului, care este înregistrat tot pe numele socrului său. Casa a fost cumpărată de Victor Beța în 2013, când avea un singur nivel, suprafața de 64,4 metri pătrați, și două anexe, de 40,8 și 12,9 metri pătrați. În aprilie 2015, Beța s-a adresat la Primăria Chișinău pentru a obține autorizație pentru extinderea imobilului. Pentru că solicitarea sa a rămas fără răspuns, în luna mai a aceluiași an, când Vitalie-Silviu Midrigan era deja judecător, socrul său a mers în instanță ca să obțină dreptul de a-și lărgi casa. Printr-o hotărâre emisă la 22 iunie, Tatiana Avasiloaie, colega lui Midrigan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, a obligat Primăria capitalei să-i elibereze lui Victor Beța autorizația de construcție. În prezent, în curtea casei de pe strada Lacului se desfășoară lucrări. În declarația sa de avere, Midrigan a indicat că imobilul ar avea o suprafață de 336,2 metri pătrați și ar fi evaluat cadastral la peste un milion de lei. Judecătorul mai declară că, împreună cu soția sa, care este angajată la Institutul Oncologic, a obținut anul trecut 12.800 de euro din locațiunea unui spațiu comercial din centrul capitalei, care i-a fost donat de sora sa în 2014. Imobilul respectiv nu e singura donație din partea surorii. În același an, sora judecătorului le-a oferit soților Midrigan un apartament și un alt spațiu comercial. Familia Midrigan mai are în proprietate un automobil marca Toyota, care ar fi fost cumpărat în 2013 cu 420 de mii de lei. Din 2012, soția sa are în posesie un Lexus, care ar fi costat atunci 900 de mii de lei. Solicitat de reporterul portalului anticoruptie.md, Vitalie-Silviu Midrigan a spus că beneficiara donațiilor este soția sa, că în imobil stau temporar și că acesta este al socrului său, care are afaceri în Rusia.

Alți judecători din Chișinău au beneficiat anul trecut de zeci de mii de euro și sute de mii de lei în urma unor ceremonii de familie pe care le-au organizat. Unul dintre ei, Gheorghe Stratulat, ar fi obținut la nuntă 48 de mii de euro. Cu o parte din acești bani, judecătorul și-a cumpărat un automobil nou marca Toyota, în valoare de 452 de mii de lei. Stratulat și-a achiziționat și două microbuze Ford Tranzit, în valoare totală de 176 de mii 500 de lei, dar și un Volkswagen Caddy, care ar fi fost cumpărat cu 91 de mii de lei. Colegul său, Nicolae Corcea, a spus că a câștigat la nuntă 30 de mii de euro, 9.500 de dolari și 125 de mii de lei. Anul trecut, Corcea și-a cumpărat o Toyota Prius, pentru care ar fi plătit 80 de mii de lei.

Din evenimente de familie, cu ajutorul rudelor și al prietenilor, judecătoarea Corina Ursachi a reușit să adune 42 de mii de euro. Anul trecut, ea și-a cumpărat un spațiu comercial de 35,4 metri pătrați cu 446 de mii de lei, dar și trei mașini. Este vorba despre un Mercedes Viano, din 2012, pentru care ar fi scos din buzunar 80 de mii de lei, un Mercedes E-Class, din 2013, care ar fi costat-o 420 de mii de lei, dar și un Audi A6, fabricat în 2013, pentru care ar fi dat doar 15 mii de lei. Anterior, judecătoarei i-au fost donate trei apartamente și trei spații comerciale. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au scris despre asta în septembrie 2015.

Iar Ghenadie Tocaiuc, care a devenit judecător la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, ar fi obținut, în 2017, 200 de mii de lei de la cumetria copilului. Potrivit declarației sale, alte trei mii de euro i-au fost donate de către tatăl său, Nicolae Tocaciuc, iar un teren agricol din raionul Glodeni i-a fost dăruit de unchiul său, Iurie Tocaiuc. Din banii câștigați, proaspătul judecător și-a cumpărat anul trecut un BMW fabricat în 2008, care l-ar fi costat doar 30 de mii de lei.

Anul 2017 a fost unul prielnic donațiilor în bani pentru mai mulți judecători din capitală. De exemplu, Mariana Fondos - Frațman spune că a primit 400 de mii de lei de la soacra sa, Liubovi Frațman, iar Veaceslav Martânenco a beneficiat de 16.000 de dolari, care ar fi fost oferiţi de socrul său. Dragoș Crigan scrie că a primit 200 de mii de lei de la părinții săi, Maria și Boris Crigan. Acești bani i-a folosit pentru a-și cumpăra un autoturism Skoda Superb, pentru care ar fi plătit 650 de mii de lei. Opt mii de euro din donații a obținut și judecătorul Marcel Gandrabur. Banii ar fi venit de la socri și cumnat. Pe judecătorul Ion Chirtoacă l-a sponsorizat anul trecut cu aproape cinci mii de euro mama acestuia, care muncește în Italia. Și Victoria Hadârcă are părinți generoși. La evenimentele de familie pe care le-a avut în 2017, aceștia i-au făcut cadouri de 5.700 de euro. Corneliu Guzun susține că soacra sa i-ar fi oferit 8.342 de euro drept donație. Elena Cobzac de la CSJ ar fi primit de la fiicele sale aflate peste hotare șapte mii de dolari și o mie de euro. În acest an, judecătoarea a devenit proprietara unui apartament de 75,6 metri pătrați. Vladislav Clima, de la Curtea de Apel Chișinău, spune că a obținut anul trecut o donație de 10 mii de euro de la tatăl său, Nicolae Clima. Clima a folosit acești bani pentru a-și cumpăra un Volkswagen Passat nou, pentru care a scos din buzunar 20 de mii de euro.

Potrivit expertului de la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei Mariana Kalughin, aceste donații ridică anumite semne de întrebare în privința corectitudinii declarării veniturilor și proprietăților. Ea susține că de fiecare dată apare întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o încercare de a ascunde niște proprietăți, iar cei care le dețin de fapt nu vor să recunoască din start că le aparțin.