În timpul controlului de securitate a pasagerilor cursei Chișinău-Londra, dar și în rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray şi procesării imaginilor, polițiștii de frontieră au depistat în bagajul conaționalului, legitimat în baza actelor românești, mai multe cartușe de țigări în asortiment.

Bărbatul de 42 de ani nu le-a declarat la controlul vamal, astfel se face vinovat de tentativa trecerii ilegale a produselor de tutungerie peste hotare.

Pentru contravenţia comisă, cetăţeanul s-a ales cu un proces-verbal. Produsele de tutungerie au fost reținute, iar conform competențelor, cercetările sunt continuate de către Serviciul Vamal.