image
Sursa foto: Getty Images

Trebuie să ne gândim la o echipă diferită: Marcelo şi Benzema vorbesc încă despre impactul plecării lui Ronaldo

Real Madrid a pornit ca din tun această ediţie de La Liga. "Galacticii" au două victorii în primele două etape, dar doi dintre super-jucătorii lui Lopetegui vorbesc încă despre impactul plecării lui Cristiano Ronaldo

"Este evident că ne lipseşte Cristiano. Este cel mai bun jucător din lume. Dar Bale şi Benzema sunt şi ea foarte buni", a fost reacţia lui Marcelo, la finalul meciului cu Girona.

Karim Benzema a marcat două goluri pe Estadi Montilivi, cărora li se adaugă şi reuşita din Supercupa Europei, pierdută în faţa rivalei Atletico Madrid, 2-4. Francezul şi Gareth Bale sunt cei doi jucători de la care madrilenii aşteaptă să acopere golul lăsat de lusitanul de 33 de ani.

"Nu îl poţi uita niciodată pe Cristiano. A fost atât de important pentru Real Madrid şi a marcat foarte multe goluri. Aşa cum a spus şi Marcelo, este unul dintre cei mai buni atacanţi din lume, dar trebuie să începem să ne gândim la o echipă diferită, cu jucători diferiţi", a punctat francezul.

Starul portughez a marcat 450 de goluri în 438 de meciuri disputate pentru Real Madrid. Este golgheterul all-time al madrilenilor, pentru care a jucat nouă ani.

Ronaldo nu a avut startul dorit de fanii juventini: nu a marcat niciun gol în primele două etape din Serie A, în care a fost integralist. Totuşi, Massimiliano Allegri nu este îngrijorat.

"Cristiano este alături de noi de 15 zile. A făcut bine faza defensivă, este un tip inteligent și a înțeles că este diferență între campionatul italian și cel spaniol. Toată lumea are așteptări mari, dar sunt și astfel de momente. Mă bucură modul cum se integrează", a precizat tehnicianul toscan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: