image
Sursa foto: jurnal.md

Toate locurile din spitalele din Chișinău destinate bolnavilor de Covid sunt ocupate; Medicii găsesc cu greu un loc la ATI

Toate locurile din spitalele din municipiul Chișinău destinate bolnavilor de Covid-19 sunt ocupate. La fel, sunt ocupate toate locurile din secțiile de terapie intensivă. Anunțul a fost făcut de Șeful adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială a primăriei capitalei, Boris Gâlcă.

„Regret să anunț, am ajuns la capacitatea maximă din spitalele municipale. Cele 1042 de paturi sunt ocupate. Zilnic mai putem identifica între 5 – 10 paturi, acolo unde pacienții se externează. Atenționez că capacitățile sunt la limită”, a declarat Boris Gâlcă în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei.

Aceeași sursă a menționat că toate paturile din secțiile de terapie intensivă sunt ocupate și devine o misiune foarte grea pentru medici să găsească un loc liber în alte spitale.

„Colaborăm cu Ministerul Sănătății, cu colegii de la spitalele republicane pentru a face față acestei presiuni”, a precizat șeful adjunct al Direcției.

Aceeași sursă a adăugat că cel mai probabil în zilele următoare autoritățile vor activa cele 200 de paturi destinate bolnavilor de Covid de la Moldexpo. „Situația epidemiologică din municipiul Chișinău rămâne a fi extrem de gravă, observăm o continuă creștere. Avem o creștere a cazurilor grave de infectări și specialiștii de la Centrul de sănătate publică ne informează asupra unui pronostic care e în continuare nefavorabil”.

„La nivel național avem 98 de mii de cazuri de infectare. Am depășit statistica Chinei. Ne apropiem de un prag psihologic foarte puternic ,de 100 de mii de infectări. Observăm că zilnic avem un număr in creștere de decese. Aceasta vorbeste despre gravitatea situației și trebuie să înțelegem că medicii muncesc până la epuizare cu toate resursele alocate”, a mai spus Boris Gâlcă îndemnând populația să dea dovadă de responsabilitate și să respecte toate recomandările medicilor epidemiologi.

La momentul actual în instituțiile medicale din municipiul Chișinău sunt 1202 lucrători medicali infectați din totalul de 8790 de lucrători infectați la nivel național. 26 de mii de persoane infectate cu coronavirus sunt supravegheate de medicii de familie la domiciliu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: