image
Sursa foto: riigikogu.ee

Fracțiunea PD nu a delegat pe nimeni la sesiunea de vară a APCE: „Se tem de indignarea UE după anularea alegerilor”

Delegația Parlamentului participă la sesiunea de vară a APCE. Reuniunea are loc la Bruxelles, în perioada 25-29 iunie. Din componența delegației conduse de vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi fac parte deputații Vlad Batrâncea, Ion Apostol și Inna Șupac.

„Este pentru prima dată în 8 de ani când partidul de guvernare nu deleagă reprezentantul său la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei”, a comentat deputata Inna Șupac.

„Fiecare facţiune parlamentară are câte doi reprezentanţi în acea delegaţie. Nici Marian Lupu și nici Valentina Buliga nu au venit. Aceasta este ultima sesiune a APCE pentru actuala componenţă a Parlamentului de la Chișinău”, a spus deputatul PCRM.

„Se pare că nicunul dintre deputații PD nu vor să nimerească sub focul fierbinte al indignării europenilor după decizia de anulare a alegerilor din Chişinău. De aceea, coordonatorul-şef este nevoit, prin intermediul ziarului Timpul, să-și explice capriciul care este de neînțeles chiar și pentru propriul partid”, a mai spus Inna Șupac.

Printre subiectele care vor fi discutate în cadrul reuniunii APCE se numără protecția apărătorilor drepturilor omului, precum și noile restricții prevăzute în activitățile ONG-urilor din statele membre.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: