Se poate spune că a devenit o modă printre hoții cu experiență să pândească momentul când fotbaliștii nu se află acasă. În mai puțin de șase luni au fost înregistrate și alte cazuri asemănătoare. Kevin Prince Boateng este cel mai recent exemplu, care a rămas fără 300.000 de euro și obiecte de valoare în timpul meciului de campionat cu Valladolid, disputat la jumătatea acestei luni februarie.

Nu a fost primul caz de spargere a locuinţei unui jucător al FC Barcelona. În noiembrie 2018, acelaşi lucru i s-a întâmplat lui Jordi Alba, în timpul unei deplasări la Milano pentru un meci cu Inter.