Julen Lopetegui nu va mai fi antrenorul lui Real, Perez fiind decis să îl demită după umilinţa din El Clasico. Derby-ul cu Barcelona e doar vârful aisbergului, însă, întregul parcurs al grupării de pe Bernabeu în acest sezon fiind mult sub aşteptări. Ca atare, spaniolul va fi demis, iar boardul din capitala Spaniei caută un înlocuitor.

"Conte" a fost cea mai vehiculată soluţie, dar se pare că negocierile s-au blocat. Cum Perez nu era oricum foarte convins din cauza faptului că italianul are un stil defensiv şi jucătorii, printre care şi Courtois, s-au declarat dezamăgiţi de o asemenea variantă, se va ajunge probabil la o altă alternativă.

Cum Barcelona l-a creditat în trecut pe Guardiola, şi cum Real a investit încredere în Zidane, se va merge probabil tot pe un fost jucător, fără experienţă în antrenorat.

"Negocierile dintre Conte şi Florentino Perez au suferit o lovitură importantă. Când toate lucrurile îl indicau pe antrenor drept noul tehnician de la Real Madrid, situaţia s-a complicat atât de tare încât acum suntem departe de a avea vreo certitudine. Deşi nu e exclus ca în cele din urmă cele două părţi să se pună de acord, două alte scenarii sunt din nou pe masa preşedintelui de la Real Madrid: Santiago Solari şi Roberto Martinez. Aducerea belgianului pare însă mai complicată, având în vedere clauza avută la naţionala Belgiei", notează Marca.

Varianta "Roberto Martinez" e pe placul jucătorilor, dar Perez se teme că va cheltui enorm pe un antrenor, într-un sezon deja compromis. Şeful Realului va plăti o avere pentru a scăpa de Lopetegui, iar tehnicianul Belgiei are la rândul său o clauză foarte mare. Probabil abia de la anul, dacă noul antrenor nu va da satisfacţie, se va pune problema aducerii unui nume mare pe bancă.