image
Sursa foto: surreynanosystems.com

Cea mai neagră culoare neagră din lume, descoperită întâmplător de cercetătorii americani

Cea mai neagră culoare neagră din lume a fost descoperită întâmplător de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA. Ei au fabricat în mod neintenționat un material care împinge spre noi limite noţiunea de "întuneric". Ei au creat o culoare chiar mai profundă decât Vantablack, material considerat anterior ca cel mai întunecat dintre toate.

Surrey Nano Systems, o companie britanică specializată în nanotehnologie, a inventat Vantablack, în 2012. Compus din nanotuburi de carbon, acest material absoarbe 99,965% lumină.

Această descoperire fără precedent a fost întrecută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Ei au dezvoltat un material și mai întunecat, absorbând 99,995% din lumina primită, din toate unghiurile, scrie site-ul MIT News, într-un articol publicat pe 12 septembrie.

Aceștia au creat, fără să vrea, „un material de zece ori mai negru decât orice a fost observat înainte”, format din aceleași nanotuburi microscopice de carbon, aliniate vertical, scrie Digi24.

culoare neagrăculoare neagră

"Cel mai negru negru este o țintă în dinamică", spune Brian Wardle, profesor de aeronautică și astronautică la MIT, care a făcut descoperirea împreună cu un fost cercetător al MIT Kehang Cui, în prezent profesor la Universitatea Shanghai Jiao-tong. "Într-o zi, cineva va găsi un material și mai întunecat și atunci vom înțelege în sfârșit toate mecanismele de bază pentru proiectarea negrului final. ", a spus el.

Pentru a evalua amploarea descoperirii, artistul Diemut Strebe a confruntat această nouă culoare cu reflectarea unui diamant galben natural de 16,78 carate, estimat la 2 milioane de dolari. Rezultatul: acoperit cu materialul, diamantul dispare complet, fără să mai difuzeze nici o strălucire, lăsând să nu mai strălucească. Lucrarea este în prezent la Bursa din New York.

Descoperirea senzaţională trezește deja curiozitatea comunității aerospațiale. MIT News relatează că astrofizicianul John Mather, laureat Nobel, explorează deja posibilitatea utilizării acestui material pentru a proteja telescoapele spațiale de lumina parazitară și, de exemplu, să observe exoplanetele.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: