image
Sursa foto: captură video

SCANDAL la Fălești: Usatâi a venit cu un „culioc” la întâlnirea electorală a lui Dodon; Au urmat îmbrânceli și haos // VIDEO

Scandal la Fălești la întâlnirea electorală a candidatului la alegerile prezidențiale, Igor Dodon. S-a scandat și „Bravo” și „Rușine”, după ce contracandidatul său, Renato Usatâi, a intrat în sală, încercând să-i adreseze întrebări lui Dodon.

„Am aflat că în orașul meu natal, la Fălești, la ora 9:00, vine Dodon. În condițiile în care acesta fuge de dezbateri, am venit să-i adresez mai multe întrebări de interes pentru cetățenii RM. Ca să vadă că am venit cu intenții pașnice, i-am adus o sacoșă cu flori”, a spus Usatâi.

Printre cei aflați de pază a fost chiar deputatul PSRM Oleg Savva. „Noi am arendat sala pentru electoratul nostru”, a spus deputatul socialist, chiar dacă Igor Dodon se prezintă în calitate de candidat independent.

În momentul în care Igor Dodon și-a făcut apariția în sală, unii au scandat: „Bravo”, iar alții „Rușine”.

Usatâi a încercat să-i adreseze o întrebare, dar a fost cât pe ce să fie luat pe sus de susținătorii și paza lui Dodon.

„Eu la dvs. n-am mers la nicio întrevdere”, a spus Dodon de pe scenă. „Trimiți provocatori la toate întâlnirile”, i-a răspuns Usatâi.

După altercații și îmbrânceli, Renato Usatâi, împreună cu susținătorii săi, au fost scoși cu forța din sală.

FăleștiFălești
FăleștiFălești
scandal Făleștiscandal Fălești
Онлайн. Dodon fuge de dezbateri. Am decis sa vin după el in orașul Fălești. Хочу задать ему ряд вопросов от наших граждан.

Онлайн. Dodon fuge de dezbateri. Am decis sa vin după el in orașul Fălești. Хочу задать ему ряд вопросов от наших граждан. Publicată de Усатый Ренато-Renato Usatii pe Sâmbătă, 24 octombrie 2020

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: