Poliţia a confirmat, la câteva ore după incident, că nouă persoane au decedat şi 16 sunt rănite, după ce o camionetă a intrat într-un grup de pietoni pe strada Yong, la intersecţia cu bulevardul Finch, în partea de nord a oraşului.

Poliţia a anunţat iniţial că opt până la zece persoane au fost rănite, dar că nu se cunoaşte încă gravitatea rănilor acestora.

Potrivit National Post, responsabilii Spitalului Sunnybrook din Toronto au anunţat că au primit şapte victime ale incidentului şi că centrul de primiri urgenţe a fost închis, ca o măsură de precauţie.

La scurt timp după atac, poliţia l-a reţinut pe şoferul furgonetei.

Este încă neclar dacă incidentul a fost un act deliberat sau un accident rutier.

Poliţia a fost apelată, înainte de ora locală 13.30, să intervină la intersecţia străzii Yonge cu bulevardul Finch, la periferia de nord a oraşului, unde o furgonetă a intrat pe trotuar şi a lovit mai multe persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Toronto, Meaghan Gray.

Incidentul a avut loc la aproximativ 30 de kilometri de centrul oraşului, unde miniştrii de Externe ai statelor membre ale Grupului Celor Şapte (G7) ţări industrializate - Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia şi Statele Unite - s-au întâlnit luni. La hotelul Intercontinental, unde s-au întâlnit miniştrii G7, nu s-a observat vreo consolidare a măsurilor de securitate.

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat o anchetă, scrie news.ro.

”Culegem în continuare informaţii şi imediat ce putem vom împărtăşi mai multe informaţii cu canadienii”, a declarat Trudeau pentru presă la aproximativ o oră după aflarea veştii incidentului.

Statele Unite şi Europa au fost însângerate de o serie de atacuri cu vehicule vizând pietoni, inclusiv pe 31 octombrie, la New York, un atac soldat cu opt morţi.