image
Sursa foto: Jurnal.md

Curtea Constituțională i-a răspuns lui Dodon: Când expiră termenul pentru dizolvarea Parlamentului

Termenul limită pentru dizolvarea Parlamentului expiră peste trei luni de la data validării alegerilor, adică astăzi la miezul nopții. Este răspunsul oferit președintelui Igor Dodon de către Curtea Constituțională.

Șeful statului a întrebat Curtea când expiră acest termen, la data validării scrutinului sau de la prima ședință de constituire a legislativului.

Curtea Constituțională a respins ca nefondată sesizarea lui Dodon, pe motiv că „răspunsul la întrebarea ridicată decurge din textul Constituției și din interpretarea oferită anterior prevederilor constituționale în discuție”.

Potrivit deciziei Curții, termenul de trei luni de la data validării alegerilor parlamentare din 24 februarie expiră pe 8 iunie.

„Cu privire la imposibilitatea formării Guvernului, Curtea a reținut că termenul de trei luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariției circumstanțelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanșarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituție, include perioadele de consultare a fracțiunilor parlamentare și a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern (HCC nr. 30 din 1 octombrie 2013, § 64)”, se arată în decizia Curții.

decizia Curții Constituționale by Jurnal on Scribd

Citeşte mai mult despre

CC

Noutăţile partenerilor

comentarii: