image
Sursa foto: wsj.com

Demnitar de rang înalt, condamnat la închisoare pe viață pentru corupție; A recunoscut că a încasat 10 milioane de euro

Fostul lider al regiunii autonome chineze Xinjiang, Nur Bekri, cândva unul dintre uigurii de rang înalt în aparatul regimului chinez, a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă pentru corupţie, a anunţat Curtea Supremă din China.

Potrivit presei oficiale, el a recunoscut în iulie că a acceptat peste 10 milioane de euro mită în decurs de douăzeci de ani.

În această perioadă, Nur Bekri a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Xinjiang, o regiune vastă din nord-vestul Chinei care a fost afectată de tensiuni dintre majoritatea musulmană uigură şi minoritatea han.

Până la un milion de persoane s-ar afla deţinute în centre de reeducare, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Beijingul neagă această cifră şi susţine că este vorba de „centre de formare profesională” împotriva radicalizării islamiste.

Nur Bekri, în vârstă de 58 de ani, s-a aflat aproape şapte ani (2008-2014) la conducerea regiunii Xinjiang.

La acea vreme, această regiune era afectată de violenţe interetnice, în special de revolte în care au fost ucise aproape 200 de persoane în capitala regională, Urumqi, în 2009. În acea perioadă, el a promis că va controla violenţa „cu o mână de fier”.

Ulterior, el a condus Administraţia Naţională a Energiei între 2014 şi 2018 şi a fost director adjunct al puternicei Agenţii chineze de planificare (NDRC). Arestarea sa a fost anunţată în aprilie.

Nur Bekri este unul dintre oficialii chinezi cu cel mai înalt rang condamnat în campania anticorupţie a preşedintelui Xi Jinping de la venirea acestuia la putere, la sfârşitul anului 2012, scrie Agerpres.

Aproximativ 1,5 milioane de membri ai regimului comunist chinez au primit diverse sancţiuni în cadrul acestei campanii, suspectată de unii experţi că vizează cu prioritate opozanţi politici interni ai preşedintelui chinez.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: