image
Sursa foto: Profimedia

„Mai puțină sare în mâncare”: Moldovenii consumă de două ori mai multă sare decât cantitatea maximă recomandată de OMS

Importanța reducerii de sare în alimentație, consecințele excesului consumului de sare asupra sănătății, cum se citesc corect etichetele de pe produse și cum se identifică sarea „ascunsă”, cu ce poate fi înlocuită sarea și de ce trebuie să fie consumată sarea iodată au fost subiectele principale ale celor trei sesiuni informative care s-au desfășurat în cadrul evenimentului „Mai puțină sare în mâncare”, organizat de Ministerul Sănătății, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali, cu suportul financiar al Uniunii Europene.

„Mai puțină sare în mâncare” face parte din Săptămâna mondială de conștientizare a consumului de sare, care, potrivit recomandărilor OMS, nu trebuie să depășească 5 g pe zi. În Republica Moldova consumul se ridică la 10,8 g.

În scopul reducerii consumului de sare – factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, în anul 2022, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, țintele graduale pentru nivelul maxim de sare în produsele de panificație, care constituie sursa principală a aportului de sare în organism.

La 1 iunie, vor intra în vigoare prevederile care limitează cantitatea de sare în produsele de panificație. Este salutabil și efortul producătorilor, fiindcă este nevoie de reformularea acestor produse, schimbarea anumitor tehnologii, a menționat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu.

Astfel, începând cu 1 iunie curent, 100 de grame de pâine va trebui să conțină cel mult 1,5 grame de sare, iar din anul 2024 cantitatea se limitează la un gram de sare.

Reducerea consumului de sare se regăsește inclusiv printre obiectivele Programului național de prevenire și control al bolilor netransmisibile pentru anii 2023-2027, aprobat de Guvern la 15 martie curent.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: