image
Sursa foto: Getty Images

"Mă trezeam urlând în mijlocul nopții". Coșmarul lui Shevchenko e viu: "Rana încă sângerează"

Pe 25 mai se împlinesc 16 ani de la acea finală de pomină din Champions League, AC Milan - Liverpool, iar pentru Andriy Shevchenko totul este încă extrem de "viu" în memoria sa.

Fostul atacant al Milanului a dezvăluit că a avut coșmaruri multe luni după acel eveniment.

"Rana încă sângerează. În primele luni după finală, mă trezeam urlând în mijlocul nopții cu gândul la asta. Acum, ca antrenor, mă gândesc la cele câteva minute în care ei au înscris 3 goluri. Aș fi oprit meciul, aș fi înlocuit pe cineva...", a dezvăluit Andriy Shevchenko.

Finala la care face referire Shevchenko a avut loc pe 25 mai 2005, la Istanbul, când Liverpool a câștigat Champions League în fața unui AC Milan în formă maximă la acea vreme.

Golul lui Maldini și dubla lui Crespo au stabilit scorul pauzei, 3-0 pentru Milan. În repriza a doua, Liverpool a înscris 3 goluri în interval de 6 minute, prin Gerrard, Smicer și Xabi Alonso.

S-a ajuns în prelungiri, unde nu s-a mai marcat, iar apoi s-au executat lovituri de departajare, acolo unde penalty-ul bătut de Shevchenko a fost salvat de Dudek, iar trofeul a ajuns pe Anfield, într-una dintre cele mai dramatice finale din istorie.

Ajuns la 44 de ani, fostul mare atacant și câștigător al Balonului de Aur este actualul selecționer al naționalei Ucrainei.

Shevchenko a jucat la Milan între iulie 1999 și iulie 2006. S-a transferat apoi la Chelsea și a revenit la Milan pentru perioada august 2008 - iunie 2009.

Pentru milanezi, Shevchenko a jucat în 513 meciuri oficiale, a marcat 250 de goluri și a dat 76 de pase decisive.

Ucraineanul este al doilea marcator din istoria lui Milan. În competițiile europene, Shevchenko este pe locul al șaselea în topul celor mai buni marcatori. În plus, "Sheva" este cel mai bun marcator din istoria naționalei Ucrainei, cu 48 de reușite în 111 selecții.

Shevchenko a câștigat 5 trofee cu Milan: un titlu, o Cupă a Italiei, o Supercupă a Italiei, un trofeu Champions League și o Supercupă a Europei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: